Am înţeles cu destulă greutate de ce, după ce se aşezase atât de frumos în Bucureştii literaturii sau în Viena istoriilor imperiale începea sa-şi caute refugii la Bulbucata sau la Doclin, sate în care prietenii săi ajungeau cu uimire. Petrică imaginează mereu şi rescrie, spuneau prietenii, sub semnul aceluiaşi imaginar greu de ţinut sub control, Spaţii ale literaturii. Imaginează sau învie. Dacă satele retragerii lui defineau mai degrabă provizorate, ultima aşezare, Jimbolia, trebuia să devină o altă capitală a scrisului. Prima întemeiere a fost Fundaţia Germano-română Petre Stoica, unde se desfăşurau simpozioane, întâlniri, comemorări, aniversări ale Celor Mari ai Europei Centrale. Şi a celor mari aşezaţi aici, care erau, dar lumea a început să-i uite. Reinventa un spaţiu al culturii, o topo-grafie care îi solidariza pe prietenii săi din Austria şi cei din Germania cu cei de la A Treia Europă de la Timişoara şi cu cei de odinioară, de la Bucureşti. Începând din 1995 deveniseră bravi jimbolieni Max Demeter Peyfuss de la Viena, Laurenţiu Ulici, Nicolae Prelipceanu şi Dan Cristea de la Bucureşti sau Walter Engel de la Duesseldorf sau Ion Barbu de la Petrila sau Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Robert Şerban de la Timişoara. Cum Jimbolia trebuia să existe şi prin cei mari ai săi, a amintit lumii că aici a existat cea mai de seamă avangardă a literaturii prin Mihail Avramescu, Jonathan X Uranus pre numele său de odinioară. Fiindcă era vorba de o adevărată avangardă, a întemeiat Cafeneaua Apunake. Întâlnirile de la Apunake şi Premiile Avramescu (le-au luat, până acum, Şerban Foarţă, Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, apropiaţi, odinioară, ai preotului Avramescu) erau imaginate de el şi de extraordinarul primar al Jimboliei, Kaba, mâna dreaptă a poetului la orice întemeiere.

Orgoliul cel mare a lui Petre Stoica era legat însă de Muzeul Presei "Sever Bocu". M