Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Lupu „Comanescu de la GSP a fost interesat de CTV"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Zvonurile potrivit cărora Grup Servicii Petroliere ar fi acţionar majoritar al postului de televiziune CTV devin tot mai dese.

Mai mult decât atât, gura lumii spune că deja s-ar fi încheiat tranzacţia prin care GSP SA ar fi preluat aşa-numita televiziune a liberalilor. Însă, doi dintre acţionarii la CTV Media Group SA, Mihai Lupu şi Ovidiu Cupşa, au negat preluarea de către societatea condusă de Gabriel Valentin Comănescu. Liberalul Mihai Lupu a confirmat faptul că şeful de la GSP SA a vrut să cumpere CTV-ul, însă a spus că afacerea nu s-a finalizat. „Da, aşa este, Comănescu a fost interesat de CTV, dar până la urmă nu s-a ajuns la o înţelegere. Cât despre tranzacţie, nu cred că s-a făcut până la urmă. CTV-ul nu a fost vândut". Pe de cealaltă parte, Ovidiu Cupşa a declarat că nu ştie dacă au intervenit modificări în acţionariatul societăţii, însă consideră că orice este posibil, pentru simplul fapt că este o societate deschisă. „Ştiu că anumiţi colegi de-ai mei acţionari şi-au exprimat intenţia de a-şi vinde acţiunile, dar eu nu ştiu dacă s-a schimbat ceva. Eu unul nu mi-am cesionat acţiunile. Este adevărat că am căutat mult timp cumpărători şi ştiu că existau discuţii de principiu, dar atât", a mai spus fostul director al CN Administraţia Canalelor Navigabile. ORC-ul spune că SC CTV Media Group SA, societate înfiinţată în 2006, îi are ca acţionari pe Dănuţ Zepa Antonoaea, Gheorghe Albu, Baiazid Memiş, Ovidiu Cupşa, Gheorghe Dragomir, Puiu Haşotti, Mihai Lupu, Constantin Matei, Gabriel Monea, Adrian Viorel Stan, Victor Secuiu şi Fundaţia Brătianu. Ca administratori apar Matei, Manea şi Jean Paul Tucan, iar Bogdan Chircorian figurează cu funcţia de director general. Comentarii (14) un constantean : Numai daca deputatii PNL si consilierii locali si judeteni si-ar da salariile la CTV ar putea plati lejer salariile amaratilor de acolo.

Un deputat si u

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 12 ore
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°