Sunt ani de zile de cand adun din paginile revistei "Formula AS", nu doar retete de sanatate, ci si sfaturi de fericire.
Poate parea caraghios ca o femeie de 60 de ani sa mai nutreasca asemenea vise, dar fericirea este un vis fara varsta. Un dat al vietii, de care nu ne putem desparti. Un noroc care mi-a iesit si mie in cale, si pe care as vrea sa-l impartasesc cu cititorii "Formulei AS".
Iata ce ne-a facut pe noi fericiti, doi pensionari trecuti de 60 de ani, cu multa credinta in bunul Dumnezeu... Noi locuim in oras si, acum trei ani, am cumparat intr-un sat din apropiere o parcela cu pamant arabil si un pic de livada. Nu ne ocupasem niciodata cu gradinaritul, nu dadusem niciodata cu sapa, nu stiam cum se pune ceapa, cum se insamanteaza rosia, vanata, morcovul si toate cele de prin gradina. Eram oraseni get-beget, dar atat de mult ne-am dorit sa avem stratuletul nostru cu ceapa si usturoi, ca pana la urma ne-am vazut visul realizat. La inceput, a fost foarte greu, dar am primit ajutor de la vecinii nostri, pentru care nu-mi ajung cuvintele de multumire. Si uite asa, incet, incet, am invatat si noi cum sa plivim, cum sa sapam fasolea si cartofii, cum sa stropim rosiile de mana, cum sa legam castravetii, cum sa ingrijim florile (am atatea flori, de ma cred in rai). Este multa munca, seara cazi frant de oboseala, dar cand pui atata dragoste in tot ce faci, nu se poate sa nu ai tot ce-ti doresti. Locuim la tara din aprilie si pana la sfarsitul lunii octombrie, cand coboram in oras cu de toate, absolut cu de toate. Umplem pe iarna camarile noastre si ale copiilor nostri, iar din preaplinul pe care ni l-a dat Dumnezeu, daruim si rudelor si prietenilor de suflet. Trebuie sa mai spun ca acolo avem o cabanuta, unde locuim impreuna cu al treilea membru al familiei noastre, o boxerita de 8 ani, Molda, care este copilul nostru de suflet. Inteligenta si atasata
