Pe viata si pe moarte
A aparut pe scena simplu, cu siguranta unui cowboy intors din prerie, care loveste podelele saloon-ului cu ciocatele prafuite. Si-a acordat putin chitara, rasucind din cheite, si a inceput sa cante lovind cu furie corzile, unduindu-si coapsele invelite in pantaloni negri de piele si incovoindu-se de spate, ca pentru a stoarce si ultimul tipat al instrumentului.
"Sunt bucuros de intoarcere!", a spus el, aranjandu-si putin basca neagra de Che Guevara, ce aproape ii acoperea ochii. Inainte sa intre pe scena era putin surescitat. Isi pierduse celebra palarie de cowboy, care devenise o marca. "Acum n-o sa ma mai recunoasca lumea", se agita singur. Si, cu siguranta, daca n-ar fi avut in maini chitara, un Washburn Resonator inconfundabil, din care, cu ajutorul unor gheare de metal, a dat drumul unor acorduri ce imbinau blues-ul arhaic cu muzica country si cu rock'n'roll-ul, si daca nu i-am fi auzit harsaiala vocii de fumator de-o viata, poate ne-am fi indoit ca e el.
Asteptam cu totii un barbat foarte bine, plesnind de sex appeal, cu trup inalt si bine cioplit, cu buze croite senzual si ochi negri, care te ard cu privirea. Cam asta vazuseram prima oara, acum noua ani, cand Sardinas a deschis concertul de la Bucuresti al lui Steve Vai. Acum, aproape nici urma de cowboy-ul seducator. Trupul, la fel de atragator, ii era camuflat de o camasa cu maneci evazate, parul mare si negru ii umbrea o parte din fata, iar buzele... devenisera insesizabile sub barba deasa si lunga.
Sardinas a continuat in schimb sa cante, alaturi de trupa lui, Big Motor, pufaind la intervale din tigara ce-l astepta prinsa la grifful chitarei. A ciupit cu grija corzile, intr-un "Don't You Worry, Baby", pentru ca doar cateva minute mai tarziu sa lase frumusetea neimblanzita a muzicii sa se elibereze intr-o piesa cu balans, "Get down to whiskey", cu solouri de
