Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii adună gunoiul din Parcul Monument

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Proiectul "Să păstrăm mediul curat!" continuă astăzi, de la ora 10.00, în Parcul Monument.

O sută de elevi de la Şcoala "Mihail Sadoveanu" şi Grupurile Şcolare "Edmond Nicolau" şi "C. D. Neniţescu" şi-au exprimat dorinţa de a se implica în acţiunile de ecologizare a spaţiilor verzi din oraş. Elevii vor fi aprovizionaţi cu saci menajeri de către societatea de salubrizare RER din Brăila şi vor aduna ambalajele, recipientele de plastic, deşeurile de metale şi resturile menajere pe care le vor găsi pe spaţiile verzi din Parcul Monument.

Este cea de-a treia acţiune de acest gen şi are ca scop implicarea elevilor de şcoală generală şi liceu în păstrarea unui mediu curat, dar şi organizarea de acţiuni de ecologizare cu ocazia "Lunii Curăţeniei", acţiune ce va continua în municipiu până pe 4 aprilie. Cei doi organizatori, Primăria Municipiului Brăila şi Societatea RER se declară multumiţi de entuziasmul participanţilor şi speră să li se alăture din ce în ce mai mulţi iubitori ai naturii curate.

Proiectul "Să păstrăm mediul curat!" continuă astăzi, de la ora 10.00, în Parcul Monument.

O sută de elevi de la Şcoala "Mihail Sadoveanu" şi Grupurile Şcolare "Edmond Nicolau" şi "C. D. Neniţescu" şi-au exprimat dorinţa de a se implica în acţiunile de ecologizare a spaţiilor verzi din oraş. Elevii vor fi aprovizionaţi cu saci menajeri de către societatea de salubrizare RER din Brăila şi vor aduna ambalajele, recipientele de plastic, deşeurile de metale şi resturile menajere pe care le vor găsi pe spaţiile verzi din Parcul Monument.

Este cea de-a treia acţiune de acest gen şi are ca scop implicarea elevilor de şcoală generală şi liceu în păstrarea unui mediu curat, dar şi organizarea de acţiuni de ecologizare cu ocazia "Lunii Curăţeniei", acţiune ce va continua în municipiu până pe 4 aprilie. Cei doi organizatori, Primăria Municipiului Brăila şi Societa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 9 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 12 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Sute de documente naziste, găsite în arhivele Curții Supreme din Argentina. Incidentul diplomatic prin care au fost obținute

HotNews acum 9 ore
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP. Cutiile, şapte în total, au fost deschise vine

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 11 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 8 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 11 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°