In ultimii douazeci de ani, politicienii au avut mai multe tentative de a impune o lege a presei.
Breasla le-a respins, pe rand, pe temeiul ca exista deja prevederi legislative prin care sunt sanctionate abuzurile jurnalistilor (ca insulta si calomnia) si ca orice lege speciala ar insemna ingradirea libertatii de expresie. Opozitia jurnalistilor este pe deplin justificata, avand in vedere propunerile de pana acum referitoare la fondul legii. De altfel, politicienii pareau ca au renuntat. Ba, au dat si semne ca ar intelege menirea presei, eliminand pedepsele cu inchisoarea pentru calomnie si insulta - fapte sanctionate acum prin despagubiri banesti, care pot fi descurajante. Iacata, insa, ca obsesia a fost doar camuflata, nu eliminata. Recent, guvernul a incercat sa treaca, pe nesimtite, o lege a presei mascata intr-un capitol de Cod Civil.
Lectura capitolului "Apararea drepturilor nepatrimoniale" te transporta in Absurdistan. Pe scurt, o persoana care se simte lezata de un articol se poate plange unui judecator care poate lua masuri drastice, prin ordonanta presedintiala - o procedura de urgenta, de 24 de ore, inaintea procesului propriu-zis. Asadar, inainte de a se stabili daca jurnalistul este sau nu vinovat, judecatorul are dreptul: sa sechestreze bunurile (calculatoare, tipografii, birouri etc.) institutiei media care a difuzat materialul publicistic incriminat; sa dispuna distrugerea bunurilor acelei institutii; sa confiste documentele pe baza carora a fost redactat materialul de presa; sa-l aresteze preventiv pe jurnalistul impricinat; sa-l oblige pe gazetar sa-si divulge sursele; sa-i interzica ziaristului sa mai scrie despre un subiect sau despre o persoana anume.
In schimb, daca, dupa ce i-au fost confiscate documentele, distruse bunurile, a fost tarat prin tribunale, ba poate chiar si arestat, se dovedeste ca jurnalistul e nevinovat, e
