Pensionarea in urma cu trei ani si jumatate mi-a oferit posibilitatea sa cumpar o proprietate in comuna Budesti, satul Ruda, judetul Valcea, unul dintre cele mai pitoresti tinuturi ale tarii, de care ma simt legat prin mii de fire, cel mai insemnat fiind faptul ca acolo e locul unde am vazut lumina zilei.

Casa se afla intr-un spatiu de-a dreptul mirific, cu o padure multiseculara aflata in apropiere, si un parau care susura mai tot timpul anului si, nu in ultimul rand, cu oameni de o rara noblete sufleteasca, harnici si cinstiti, care, prin omenia lor, te cuceresc de la prima vedere. Atat eu, cat si sotia mea, am fost intrebati de catre fostii proprietari daca dorim sa pastram cainele pe care l-au avut, deoarece e foarte batran si, intrucat nu se stie cat mai are de trait, ar fi pacat sa fie mutat in alta parte. Cum si eu, si sotia iubim foarte mult animalele, am acceptat cu bucurie si n-am regretat. Tomy, un dulau mare si nespus de bland, a devenit in scurta vreme fiinta noastra draga, pe care o ingrijeam zi de zi cu multa devotiune, de parca ar fi fost al nostru de cand lumea. Timp de trei ani ne-a oferit toata afectiunea lui materializata in gesturi care spuneau totul. Permanent se lipea de noi si ne privea cu o duiosie greu de descris in cuvinte, asteptand sa-l mangaiem si sa-i oferim, la randu-ne, toata dragostea noastra. Desi din cauza batranetii picioarele dinapoi abia il mai ascultau, incerca sa faca tumbe de bucurie ori de cate ori il scoteam dimineata din curte si de fiecare data cand ii puneam vasele cu mancare si apa. Prezenta lui in curte era de bun augur, pentru ca, desi bland peste masura, reusea sa-i infioare pe cei care nu-l cunosteau si-l vedeau pentru prima oara, intrucat chipul sau parea al unui caine foarte rau si fioros. Dar cum in viata orice bucurie are si-un sfarsit, Tomy a inceput sa dea semne de oboseala, sa nu mai manance decat