De astăzi şi până pe 5 aprilie, pe Stadionul Voinţa, lumea magică a circului îi aşteaptă pe copii, părinţi şi bunici la un spectacol de excepţie. Sibienii care vor ajunge în aceste zile la stadionul Voinţa se vor destinde urmărind numere de dresură, echilibristică, jonglerii, acrobaţii şi multe alte momente speciale ale artiştilor circului. În oraş au ajuns aproximativ 18 circari şi 20 de animale, printre care ponei, cai, lame, cămile, căţei sau maimuţe. Primul spectacol oferit de Circul Praga va avea loc chiar în această seară, de la ora 18.00, când spectatorii vor avea parte de un număr comic şi câteva demonstraţii de echilibristică din partea circarilor.
Echilibristică şi dresură
Pe lângă numerele de echilibristică, comicării sau acrobaţii, dresorii vor intra în arenă cu lame, cămile, cai, ponei, maimuţe şi căţei, care vor oferi celor prezenţi numere de acrobaţie. „De fiecare dată, publicul sibian ne-a primit foarte bine. Asta şi pentru că oferim mereu un show special şi original”, ne-a spus Alexander Krai, organizatorul evenimentului care speră că numărul spectatorilor va fi mai mare decât anul trecut. Organizatorii îi asigură pe oameni că nu vor suferi din cauza frigului, deoarece temperatura din cort depăşeşte 23 de grade Celsius. „Avem instalaţie de încălzire astfel că în cort este atât de cald încât spectatorii pot sta în tricou”, mai spune Alexander Krai.
Lumea lui Aladdin
Surpriza din acest an este un spectacol arăbesc, care îl va aduce în faţa publicului pe Aladdin, alături de dansatoare şi fachiri. Ca de fiecare dată, dresorii şi acrobaţii mizează pe capacitatea lor de a schimba în bine starea de spirit a oamenilor. „Aladdin Show este un spectacol de 30 de minute la care am lucrat foarte mult şi în care apare toată familia mea. Soţia este dansatoare, iar eu fachir. Copilul nostru de trei ani apare şi el în spectacol. Este un s