Asocierea Transport Local - Siletina trebuie să propună o linie directă de transport între cele două cartiere. Aproximativ 4.000 de elevi sau studenţi pot scăpa de zeci de minute de mers pe jos. Conducerea Asocierii SC Transport Local SA - Siletina Impex SRL trebuie să prezinte până în şedinţa din luna aprilie a Consiliului Local o propunere-soluţie pentru introducerea unei linii de transport în comun din Tudor, pe strada Alexandru Papiu Ilarian (pe zona Calvariei), cu legătură spre cartierul Cornişa.
Traseul ar include liceele Pedagogic, Economic, Colegiul „Papiu Ilarian”, Colegiul Unirea, dar şi Universitatea „Petru Maior” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie. Mii de tineri care merg zilnic din cartierul Tudor spre aceste destinaţii ar avea o variantă scurtată şi rapidă de transport. Linia ar fi utilă şi cetăţenilor care au drum spre zona spitalelor din Cornişa.
Propunerea a fost reiterată de consilierul local Maria Georgescu, în ultima şedinţă de CL din 26 martie, când, cu sprijinul viceprimarului Claudiu Maior, aceasta a obţinut un acord de principiu pentru introducerea în regulamentul de transport ce va fi avizat în aprilie, pentru această linie.
Viceprimarul Csegzi Sandor a vorbit şi despre un proiect de lărgire a străzii Papiu, declarând că sunt luate în calcul soluţii de lărgire a acestei străzi, care ar putea fi modernizată şi ar putea include căi de acces pietonale lărgite sau piste de biciclete.
Controverse
Directorul Asocierii Transport Local - Siletina Impex, Tatar Bela, ne-a declarat însă că, după părerea sa, această linie nu va fi introdusă niciodată.
„Este o aberaţie, strada este acum îngustă, nu putem introduce un autobuz. Şi cu maxi-taxi este foarte dificil. Este o stradă foarte aglomerată, majoritatea celor care au autoturisme şi vin din Tudor trec pe acolo. Nu există spaţii pentru opri