Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trece la ora de vară

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 martie 2009 ·

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (28 spre 29 martie), atunci când ora 3.00 va deveni ora 4.00, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti. Ceasurile vor merge după ora de vară până pe 31 octombrie (ultima duminică a lunii), când ora 4.00 va deveni ora 3.00. CFR Călători a anunţat miercuri că un număr de 115 trenuri vor circula cu întârzieri de circa o oră, în noaptea de 28 spre 29 martie, ca urmare a trecerii la ora oficială de vară. Astfel, în noaptea respectivă, trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială până la ora 3.00, care devine 4.00. După această oră (4.00), vor pleca la orele din mersul trenurilor aflat în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie între 3.01 şi 4.00 (ora de iarnă), vor circula cu întârziere. Pentru garniturile respective se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Ora de vară a fost introdusă prima dată în România în 1932. Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă din prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Din 1997, s-a trecut la ora de vara începând cu ultima duminică din martie, până în ultima duminică din octombrie. România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (28 spre 29 martie), atunci când ora 3.00 va deveni ora 4.00, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti. Ceasurile vor merge după ora de vară până pe 31 octombrie (ultima duminică a lunii), când ora 4.00 va deveni ora 3.00. CFR Călători a anunţat miercuri că un număr de 115 trenuri vor circula cu întârzieri de circa o oră, în noaptea de 28 spre 29 martie, ca urmare a trecerii la ora oficială de vară. Astfel, în noaptea respectivă, trenurile de călători vor pleca din staţiile de for

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș va fi numit consilier prezidențial de Ilie Bolojan

Wall-Street.ro acum 31 minute
Dacian Cioloș a fost numit de președintele intermar al României, Ilie Bolojan, în funcția de Consilieronorific în activitățile de coordonare și monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României. Potrivit unui comunicat al Administ

George Simion, după raportul Comisiei de la Veneția: Ne dă DREPTATE! Vor veni și alte rapoarte

Gandul acum 58 minute
„Ne dă dreptate!”, spune George Simion despre raportul Comisiei de la Veneția referitor la comasarea alegerilor din 2024. Într-o postare pe Facebook, liderul AUR afirmă că „vor veni și alte rapoarte” și denunță „călcarea în picioare” a conceptului d

Femeie găsită moartă într-o cameră de hotel, la Timișoara

Press Alert acum 58 minute
O femeie a fost găsită moartă, marți, într-o cameră de hotel din Ghiroda, județul Timiș. Polițiștii fac cercetări. Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au fost sesizați marți cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în camera unui hotel, de

Tânăr de 20 de ani, oprit după ce a încercat să intre într-un liceu cu o macetă. Dosar penal pentru port fără drept de arme periculoase

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 20 de ani a încercat să intre înarmat într-un liceu unde nu era elev, marți, 18 martie. Tânărul a fost oprit în timp ce încerca să pătrundă în clădire înarmat cu o macetă, iar poliția a deschis un dosar penal pentru „port sau folosire fă

REPER cere USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului

News.ro acum o ora
REPER solicită marţi USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului. ”Democraţia nu este doar despre ce ne dorim noi, ci despre

UFC anunță: Netbet partener oficial în Europa

Gazeta Sporturilor acum o ora
UFC FIGHT NIGHT: EDWARDS vs. BRADY Nicholas Smith, Vicepreședinte Senior TKO și Șef al Departamentului de Afaceri Internaționale UFC FIGHT NIGHT: EDWARDS vs. BRADY, Marcel Prioteasa, CEO NetBet 700 de milioane de fani 300 de milioane de urmăritori p

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei

Mediafax acum 15 minute
„Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit astăzi la Palatul Elisabeta cu Ilie Bolojan, Preşedintele interimar al României. La întâlnire a luat parte Alteţa Sa Regală Principele Consort. Preşedintele interimar şi Custodele Coroanei au purtat o a

Recorder: Nicușor Dan, însoțit în campanie de un fost colonel SRI. „Este o activitate de voluntariat”

HotNews acum 4 ore
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a fost însoțit, atât la depunerea candidaturii, cât și la deplasările sale electorale prin țară de un fost colonel SRI. Primarul Capitalei a declarat că „am fost informat” despre statutul acestuia, c

Ce subiecte au avut de rezolvat elevii claselor a VIII-a la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi, 18 martie 2025, a continuat simularea Evaluării Naționale 2025 a absolvenților de clasa a VIII-a organizată de Ministerul Educației și Cercetării în anul școlar 2024 - 2025, cu proba de matematică. Elevii au avut de rezolvat mai multe exerci

Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE: Aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară

News.ro acum o ora
Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, a transmis după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE că aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară. ”România merge înainte spre OCDE! Adera

Vremea

București
acum

mar.

1°/5°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/4°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°