Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani europeni pentru Romania si Bulgaria

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Până în 2013, cele două state ar trebui să absoarbă 262 milioane euro prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră

În aula mare a Bibliotecii Judeţene a avut loc, ieri, un seminar de informare asupra oportunităţilor de finanţare în cadrul Programului de finanţare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

Programul are ca scop dezvoltarea zonei de graniţă dintre cele două state partenere din punct de vedere economic şi social, prin utilizarea în comun a resurselor umane, naturale şi de mediu.

La eveniment au participat reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Constanţa, precum şi directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria, Aida Catană.

Bugetul total pentru cele două state este de 262 milioane euro, dintre care 44 milioane euro reprezintă co-finanţarea naţională. Programul îşi propune să încurajeze românii şi bulgarii din zonele de frontieră în dezvoltarea afacerilor. Fondurile europene au ca ţintă prevenirea inundaţiilor, promovarea turismului şi conservarea resurselor naturale.

Instituţiile care spot solicita finanţare sunt consiliile locale şi judetene, asociaţiile autorităţilor publice locale, camerele de comerţ, asociaţiile IMM-urilor, universităţile, inspectoratele şcolare şi instituţiile de cercetare non-profit. Aria eligibilă a programului cuprinde şapte judeţe din România: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa şi nouă districte din Bulgaria. Fondurile pot fi accesate de instituţiile române, în parteneriat cu cele din Bulgaria.

Fonduri pentru transport şi mediu

Programul de cooperare transfrontalieră include patru axe prioritare. Prima se referă la accesibilitate - îmbunătăţirea mobilităţii şi a accesului la infrastructura de transport, informaţii şi comunicaţii în regiunea transfrontalieră, cea de-a doua - la me

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°