Ma numesc Tamara si sunt nascuta pe 24 ianuarie, in anul 1931, in comuna Oliscani din judetul Orhei.
O localitate inecata in praf si noroi, dar cea mai frumoasa din lume pentru sufletul meu. L-a vrajit si pe Stefan cel Mare, care a ajuns pe acolo intr-o lupta cu turcii si a dat locului numele fiicei sale, Olisca (diminutiv de la Olga).
Aici am auzit pentru prima data duiosia nespusa din glasul mamei, care povestea ca padurea noastra este mare, mare de tot, iar in mijloc ascunde o poiana foarte frumoasa, smaltata cu sute de flori. Acolo, in coltisorul acela de rai, ingerasii coboara din cer si pun in iarba copiii care se nasc. Baba Duta, moasa satului, ii ia si ii duce familiei care si i-a dorit. De cate ori vedeam vreo baba cu desaga in spate, credeam ca in sacul ei gros se afla un copil.
Tot glasul mamei mi-a povestit despre un baietel care nu inceta sa ceara paine de-acasa, fugind apoi iarasi la joaca de pe ulita satului. Iar venea, iar cerea, pana cand, intr-o zi, mama l-a intrebat:
- Unde cari tu painea pe care o ceri?
- I-o duc celui mic, raspunse baiatul.
- I-ai dat destul, spuse mama, e timpul sa-ti dea si el tie acum.
Spasit, baiatul merge la copilul cel mic si-i spune:
- N-am paine. Mama zice sa-mi dai si tu mie. E randul tau.
Indata se pomeni ca tine in brate o paine mare si proaspata. Bucuros, a fugit degraba sa duca acasa darul. Mama l-a luat atunci de mana si a mers sa-l vada si ea pe "copilul cel mic".
Condusa de fiul ei, mama ajunge la biserica veche din sat, in fata icoanei Maicii Domnului cu Pruncul in brate.
- Lui i-am dat si El mi-a dat inapoi, glasui baietelul.
Botul de mamaliga
Timpul a trecut si a venit anul 1940. Venea mereu pe la noi o batranica cu o fetita in brate. O luam si dansam. Imi placea ca era usurica. Parea un fulg. A venit din nou batrana cu ea la noi.
