Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu apără afacerea lui Puiu Popoviciu

Publicat in Adevarul, duminică 29 martie 2009 ·

Preşedintele Traian Băsescu se încurcă în declaraţii în cazul scandalului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), în care este implicat şi omul de afaceri Puiu Popoviciu. Deşi, iniţial, a negat că l-a întâlnit pe Puiu Popoviciu în calitate de preşedinte al României, realitatea îl contrazice pe şeful statului. Traian Băsescu şi Puiu Popoviciu s-ar fi întâlnit în 2005, cu ocazia lansării cotidianului „Averea“.

„La lansarea ziarului au fost amândoi, au vorbit, s-au cunoscut, dacă nu se cunoşteau deja, şi asta se întâmpla la scurt timp după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte”, a declarat jurnalistul Sorin Roşca Stănescu.

Băsescu se contrazice

Preşedintele Băsescu a recunoscut că, într-adevăr, l-a întâlnit pe omul de afaceri de la care a pornit scandalul DGIPI. Ieri, şeful statului a admis că se cunoştea cu omul de afaceri încă de când era primar general al Capitalei. Culmea, Băsescu a făcut cunoştinţă cu Popoviciu cu ocazia prezentării programului de investiţie... în zona Băneasa! 

Mai mult,Traian Băsescu a comentat şi investiţia lui Popoviciu pe terenul obţinut de omul de afaceri printr-o acţiune cercetată acum de procurorii anticorupţie. Preşedintele consideră că “este o eroare să blamezi o investiţie de asemenea dimensiuni.

Unde-i crima lui Popoviciu, că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti? Problema, dacă există, este în zona legalităţii transferului terenului”!

În paralel cu declaraţiile preşedintelui,  scandalul de la „Doi ş’un sfert” a cuprins şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV). În afară de Ioan Alecu, fostul rector al Universităţii, pe lista învinuiţilor DNA apar mai toţi membrii conducerii universităţii.

Serviciul secret de la Interne, în derivă

După reţinerea şef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°