Nedumerire Propunerea lui Miron Mitrea, de convocare a unui congres pentru alegeri în PSD, este privită cu scepticism de colegii săi din Senat. Senatorul Miron Mitrea a declarat că în PSD „ar trebui să se facă un congres cu alegeri de jos, până la vârful partidului”. În acest caz, el ar candida la preşedinţia partidului. După o serie de controverse cu liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, şi după ce, săptămâna trecută, s-a distanţat de „politica de culise” din PSD, Miron Mitrea a venit cu o idee radicală: congres pentru alegerea unei noi conduceri.
„Pentru cea de preşedinte, bineînţeles”, a răspuns el, întrebat pentru ce funcţie ar candida. La începutul anului, liderul PSD, Mircea Geoană, declara că este posibilă organizarea a două congrese PSD în 2009, unul, organizatoric, altul privind strategia electorală.
Sub presiunea guvernării, majoritatea senatorilor PSD spun că, deocamdată, nu poate fi vorba decât de congresul extraordinar din aprilie, care va vota candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale.
„E dreptul fiecăruia să candideze, dar doar la congresul din 2010. Congresul extraordinar, conform statutului, nu procedează la alegeri, ci doar la desemnarea candidatului la preşedinţie”, spune senatorul Ion Vasile.
Viorel Hrebenciuc, care ieri tocmai pleca din ţară, nu este interesat de propunere. „Habar nu am”, spune vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, întrebat ce finalitate ar putea avea propunerea lui Miron Mitrea.
Vasilescu: „Acum nu se poate!“
„Acum nu se poate”, comentează senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, dorinţa lui Miron Mitrea de a candida. Ea a declarat că există un singur punct pe ordinea de zi, la congresul din aprilie: votarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale.
„Nu poate să candideze la congresul extraordinar. Oricine îşi poate depun