În noiembrie anul trecut mă sună buna mea prietenă din copilărie, Nikki Mabro, şi îmi spune: "Catincă, îmi pare rău dar am decis să-mi anulez nunta - imensă, scumpă şi superbă, planificată pentru vara viitoare în Toronto şi să o fac de Crăciun, în Casablanca". Uau!
Şi Nikki a continuat "filmul" la telefon: "Eu şi Steve (viitorul soţ) ne-am plictisit de a organiza o nuntă cu 300 de invitaţi, să alegem meniuri din acelea impuse de restaurantele canadiene, să decidem care flori, care farfurii, care muzică etc... Gata! Vom merge la Casablanca împreună cu părinţii şi fraţii noştri şi nu mai invităm pe nimeni. Mă doare sufletul că nu te voi avea lângă mine...".
Am închis telefonul şi după zece minute îmi luam bilet pentru Casablanca. M-am destăinuit mamei lui Nikki care, nu ştiu de ce, dar nu a fost surprinsă deloc! "Tipic", mi-a zis, şi mi-a indicat unde o să o găsesc pe tânăra mireasă cu o zi înaintea nunţii.
NEINVITATĂ. Am aterizat în Casablanca şi cum am ieşit din aeroport am fost imediat înconjurată de... "taxişti". M-am tocmit la sânge (ca o româncă bună) cu câţiva tipi care mă credeau "turistă" (ha!). După câteva minute am ajuns la un compromis cu un taximetrist tânăr (şi niţel drăguţ), care m-a dus până la destinaţia mea în El Jadida, un orăşel pe mare, la o oră de Casablanca. Am bătut la uşă cu inima cât un purice. Pentru un moment m-am întrebat dacă nu cumva am făcut o prostie. Am venit la nuntă neinvitată!
În prag a apărut mireasa în persoană care, după o clipă de uimire, a început să ţipe de bucurie "Oh my God, I am so happy you are here!!!! You are so crazy!!!" şi amândouă ţopăiam îmbrăţişate, spre deliciul celor aflaţi în casă. După momentul de euforie m-am aşezat la masa ei de lucru pentru a finaliza împreună ultimele 100 de lucruri dinaintea nunţii. După vreo oră am aflat că nu am fost eu singura cu ideea "
