Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienţii trec la plata consultaţiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 martie 2009 ·

CONFLICT. Bolnaviii vor achita, începând de miercuri, toate serviciile medicale pe care le cer în cabinete. Sursa: Sorin Antonescu

Serviciile de urgenţă, noul mod de prescriere a reţetelor, alt ordin de muncă ce prevede că medicii de familie trebuie să lucreze pe Salvări, dar şi faptul că vor plăti din buzunarul lor tratamentele pentru pacienţii neasiguraţi sunt motivele pentru care medicii de familie au refuzat să semneze contractul-cadru pentru anul 2009. Acesta va intra în vigoare de la 1 aprilie, când spitalele sunt obligate să-şi prezinte pe site-ul Ministerului Sănătăţii toate cheltuielile.

De asemenea, medicii de familie trebuie să lucreze în centrele de permanenţă, în afara programului obişnuit de muncă. Pentru că nu au semnat în şedinţa de ieri aceste măsuri, pacienţii vor plăti, începând de miercuri, toate investigaţiile medicale, reţetele compensate, consultaţiile şi analizele.

Model internaţional pentru reţete

O altă noutate a contractului este că medicii vor fi nevoiţi să prescrie medicamente conform denumirii comune internaţionale (DCI). Astfel, numele comerciale vor dispărea şi, potrivit Ministerului Sănătăţii, accesul bolnavilor la medicamente se va îmbunătăţi.

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, crede că implementarea sistemului DCI va crea confuzii în rândul pacienţilor. În discuţiile pe care le va purta săptămâna viitoare cu reprezentanţii ministerului, Colegiul va respinge această măsură a contractului.

În Adunarea Generală Extraordinară, desfăşurată ieri, doctorii şi-au exprimat nemulţumirea şi faţă de decizia guvernului de a aloca, pentru 2009, un buget mai mic faţă de anul trecut. Astfel, în condiţiile în care mediul sanitar va primi 3,2% din PIB, mulţi medici de familie vor fi nevoiţi să-şi închidă cabinetele, după cum prevede Astărăstoae.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°