SIMBOL. Regizorul Geo Saizescu, cel care a avut curajul să ecranizeze aventurile eroului popular, îl vede şi acum pe Păcală cutreierând printre noi, jucând farsă după farsă nemernicilor. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Evenimentul zilei: Aţi fost cineastul care i-a dat viaţă unui Păcală contemporan atât în 1973, cât şi în 1996. Cum l-aţi caracteriza?
Geo Saizescu: „Frunzuliţă lobodă, măi / Gura lumii slobodă, măi / Merg pe drum şi mă gândesc / Pe cin’ să mai păcălesc / M-aş păcăli şi pe mine / Numai ca să-mi meargă bine”. Este prima strofă din cântecul lui Păcală, din filmul „Păcală se întoarce”. Dar vezi tu, el nu caută să-i păcălească pe toţi, ci doar pe cei care merită pedepsiţi astfel!
Există o legătură între Păcală, Mitică al lui Caragiale sau Bulă?
Absolut niciuna! Mitică este omul de la berărie, Bulă este omul de pe stradă. Pe când Păcală are semnificaţii, trimiteri, adâncimi culturale. Îmbrăcat în costum popular, Păcală reprezintă inteligenţa românului, dorinţa sa de dreptate, fără să cadă în nas în faţa maimarilor vremii, indiferent care ar fi ei. Mai mult, se luptă cu aceştia, dar şi cu prostia în general, multiplicată în toate aspectele.
Dar unde este locul lui în societate?
Nu-l vei vedea pe Păcală printre bişniţari, prin piaţă... El nu se va murdări niciodată de zoaiele sociale şi de jegul care ne înconjoară. De aceea am şi insistat foarte mult să-l ţin departe de aceste „experienţe” cotidiene, care nu fac cinste personajului. Oricum, Păcală le combate la modul inteligent. Însă fără a fi „contaminat” de ele.
Unii ar vedea totuşi o mică legătură...
De unde s-o vadă? La mine în sat, în copilăria mea, nu existau Mitică sau Bulă! Dar era Păcală! Adică acel personaj care se lupta cu răii, cu urâţii, cu bogaţii, cu tâmpiţii, cu arieraţii, încercând să „cârpească” şi cu stânga, şi cu dreapta