Acuzatiile din ultimul timp la adresa arbitrilor corupti, dar si a meciurilor aranjate au pus pe jar Federatia Europeana de Handbal (EHF). Intocmirea unor reguli noi si modificarea unora din regulamentul vechi au fost pricipalele noutati prezentate de presedintele si vicepresedintele EHF dupa un weekend in care s-a discutat situatia ingrijoratoare prin care trece handbalul european, anunta site-ul oficial al EHF.
Presedintele EHF, Tor Lian, a anuntat ca forul pe care il conduce a pus la punct o serie de analize tehnice a meciurilor suspectate ca ar fi fost aranjate, de chestionare care vor fi trimise observatorilor partidelor respective, dar si cluburilor si federatiilor nationale implicate. Cu privire la situatia celor doi arbitri nemti Frank Lemme si Bernd Ullrich, care au fost prinsi cu o geanta plina cu bani la sfarsitul finalei Ligii Campionilor din 2006, Lian a spus ca "EHF mentine relatii stranse cu autoritatile germane care se ocupa de anchetarea celor doi".
In ceea ce priveste masurile luate de forul european, cei doi oficiali au hotarat ca deplasarea arbitrilor la meciuri, la fel ca si contactul dintre acestia si cluburi, sa fie limitate. De altfel, aceasta noua regula va fi aplicata incepand cu sferturile, semifinalele si finalele Ligii Campionilor la handbal masculin si feminin, din acest sezon. Mai mult, EHF a infiintat un departament special in cadrul institutiei care va avea misiunea de a judeca cazurile de influenta in cadrul competitiilor internationale.
Partea cea mai interesanta a discursului presedintelui EHF s-a consumat cand au fost facute publice deciziile comitetului EHF in ceea ce priveste sezonul 2009/10, si anume:
- alcatuirea unui grup cu arbitrii de top. In urmatorul sezon, specialistii au pregatit un concept de selectie, pregatire si ghidare pentru arbitrii; - arbitrii nu vor mai avea voie sa m