Ghidul solicitantului pentru sprijinul financiar pe care Guvernul României si Comisia Europeana, prin Fondul Social European (FSE), îl vor acorda întreprinderilor din România a fost aprobat si va fi valabil din data de 31 martie, a declarat, vineri, Alexandru Petru Fratean, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. În aceste conditii, reprezentantul MMFPS a precizat ca întreprinderile mari, mijlocii si mici cu sediul în România vor putea depune cereri de finantare începând cu data de 1 aprilie 2009. El a precizat ca suma totala a fondurilor alocate va fi de 142 de milioane de euro, disponibili în perioada 2009-2010. Cererile de finantare pot viza subventionarea salariilor noilor angajati cu un procent de cel putin 50%, subventionarea costurilor privind formarea profesionala a angajatilor, precum si a cheltuielilor facute de angajator pentru îmbunatatirea conditiilor de munca în scopul reducerii îmbolnavirilor profesionale si a accidentelor.
Ghidul solicitantului pentru sprijinul financiar pe care Guvernul României si Comisia Europeana, prin Fondul Social European (FSE), îl vor acorda întreprinderilor din România a fost aprobat si va fi valabil din data de 31 martie, a declarat, vineri, Alexandru Petru Fratean, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. În aceste conditii, reprezentantul MMFPS a precizat ca întreprinderile mari, mijlocii si mici cu sediul în România vor putea depune cereri de finantare începând cu data de 1 aprilie 2009. El a precizat ca suma totala a fondurilor alocate va fi de 142 de milioane de euro, disponibili în perioada 2009-2010. Cererile de finantare pot viza subventionarea salariilor noilor angajati cu un procent de cel putin 50%, subventionarea costurilor privind formarea profesionala a angajatilor, precum si a cheltuielilor facute de angajator pentru îmbunatatirea conditiil