Pentru a fi sănătoşi, organismul nostru are nevoie de o dietă care să elimine toxinele şi să conţină puţine calorii. Regimul repartizează alimentele, riguros, în fiecare zi a săptămânii, şi trebuie urmat cel puţin două luni. Dieta A pentru luni şi joi. Micul dejun: un ou fiert, o felie de pâine graham, o cană de ceai verde sau de ceai roşu, neîndulcit. La ora 10.00: un iaurt degresat. Prânz: supă de legume cu ţelină şi o porţie de carne de pasăre la grătar.
La ora 16.00: un măr sau un fruct de sezon. Cină: o porţie de peşte slab, preparat la cuptor ori la grătar, cu garnitură de morcovi sau de varză.
Dieta B pentru marţi şi sâmbătă. Micul dejun: 100 de grame şuncă de Praga, o felie de pâine graham, o cană de ceai verde sau roşu. La ora 10.00: trei nuci şi un fruct de sezon.
Prânz: piept de pui cu salată de praz şi de morcovi. Gustarea de la ora 16.00: o felie de pâine graham, trei ridichi roşii şi o lingură de brânză nesărată. Cină: patru-cinci măsline, mămăliguţă cu iaurt şi brânză dulce, o felie de pâine graham.
Dieta C pentru miercuri şi duminică. Micul dejun: o felie de caşcaval nesărat, o felie de pâine graham şi un pahar cu suc de mere şi de morcovi. La ora 10.00: un iaurt degresat şi fulgi de cereale. Prânz: piept de pui cu garnitură de sfeclă roşie sau de praz asezonate cu suc de lămâie. La ora 16.00: un măr. La cină: peşte la grătar sau fiert în abur, cu garnitură de praz.
Dieta D pentru vineri: suc de legume, băut din două în două ore. Acesta poate fi preparat din legumele preferate.