Unele dintre cele mai iubite personaje de desene animate din lume, celebrii ştrumfi, au poposit la Bucureşti în cadrul unei expoziţii deschise la Biblioteca Centrală Universitară, cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei. Bedefili din ţară şi din Capitală au posibilitatea să-i admire până la 4 aprilie.
A fost odată ca niciodată într-un Ev Mediu fictiv, trăind ascuns într-o pădure impenetrabilă, undeva în Europa, un mic popor de pitici albaştri, toţi purtând pantaloni şi bonete albe. Nu mai mulţi de 100 de indivizi, însă toţi diferiţi prin personalitatea lor: ştrumful glumeţ, ştrumful morocănos, ştrumful iscusit, cel cu ochelari, cel leneş, o ştrumfiţă şi Marele ştrumf, cu barba albă şi cu o bonetă roşie - nu neapărat conducătorul lor, cât mai ales înţeleptul de serviciu, cel care îi povăţuieşte şi îi îndrumă în situaţiile dificile. Ştrumfii au în jur de 100 de ani fiecare, cu excepţia Marelui ştrumf, care are 542 de ani bătuţi pe muchie. Sunt înalţi de-o palmă, vegetarieni, trăiesc în căsuţe săpate în ciuperci multicolore şi se conduc după un cod moral propriu, bazat pe respectul reciproc. De mai multe ori au încercat să se conducă după legile omeneşti, dar nu le-a reuşit niciodată, aşa că au renunţat.
Marele lor duşman şi - de altfel - una dintre rarele prezenţe omeneşti în universul ştrumfilor este vrăjitorul Gargamel, cel care îi vânează pentru că a citit el undeva că pulpiţa de ştrumf serveşte la fabricarea Pietrei Filozofale. Motanul său, Azrael, e mult mai prozaic, el e convins - deşi n-a gustat-o niciodată - că nu există mai mare delicatesă pe pământ decât cărniţa de ştrumf. Mai rămâne însă ca ştrumfii să se lase prinşi de cei doi, ceea ce nu e deloc uşor, aşa că multe dintre povestirile desenate cu micii omuleţi albaştri au ca subiect strădania vrăjitorului malefic să-i prindă, în timp ce aceştia fac tot posibilul să scape din