Radu Beligan a aniversat de curând a o suta reprezentaţie la Teatrul Naţional, cu spectacolul „Egoistul”, de Jean Anouilh.
La 90 de ani, cu probleme de sănătate, actorul continuă să joace. „Am 90 de ani şi mă pregătesc să învăţ un rol nou”, spunea el într-una dintre conferinţele sale. „Ştiţi ce răspundea Socrate când era întrebat: «De ce înveţi să cânţi la liră când tu te pregăteşti să mori?» El spunea: «Ca să ştiu să cânt la liră înainte de a muri»”.
Beligan, care a întruchipat peste 80 de roluri în teatru, a întâlnit, în peste 70 de ani pe scenă, nume extraordinare ale artei teatrale româneşti: Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Vasiliu-Birlic, Vraca sau Eugène Ionesco. A jucat roluri antologice în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română şi universală de la Romeo la Richard al III-lea şi la Robespierre.
Dramaturgul Camil Petrescu aprecia la Beligan, dincolo de uriaşul talent, autoritatea, ţinuta şi atitudinea. „Replică după replică, nedumerirea sporeşte... E un unanim acord în a afirma că nu se înţelege nimic din ceea ce pronunţă. Vocea lui e albă, dicţiunea stropşită, fraza petecită. În realitate, Beligan nici nu e actor... E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni, la curent cu tot ce joacă alţii, un iubitor de teatru, aleargă pătimaş după piesele altora, amuzat sincer de jocul tuturor camarazilor de talent... Între două lungi discuţii despre artă (de obicei pe la anticari) îşi aduce aminte că «azi joacă», şi aleargă în fugă la teatru...”, povestea dramaturgul.
La Teatrul Naţional din Bucureşti, Beligan a venit pentru prima dată în 1945. Mai târziu, în 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind director aici timp de opt ani.
„Radu Beligan n-a inventat nimic în teatru. A văzut doar, a înregistrat, a simţit şi restituit într-o formă specială ceea ce
