Regiunea Evros, situată la graniţa cu Turcia, este cea mai bogată zonă grecească în ceea ce priveşte istoria comună a celor două popoare care au cunoscut Constantinopolul. Mult mai frumoasă decât celebrele insule preferate de români şi promovate de agenţiile de turism, sălbatica insulă Samothraki din Evros este locul preferat al zeilor.
Inaugurarea primei rute aeriene Bucureşti-Alexandropouli, în februarie anul acesta, este un motiv în plus să alegeţi, chiar şi ca destinaţie de weekend, regiunea Evros.
Un Alexandropouli mult mai liniştit decât celelalte oraşe turistice, precum Thessaloniki sau Kavala, o deltă mirifică şi o insulă cu aproape toate bogăţiile naturii vă vor recompensa cum nu vă imaginaţi.
Astfel veţi descoperi o Grecie care nu înseamnă numai ouzo, dansuri şi hoteluri de lux, ci şi rezervaţii naturale, unde pot fi admiraţi vulturii negri, sau muzee ecleziastice, unde vi se explică cum se pictau icoanele bizantine.
Istorie din costume
Dacă sunteţi pasionaţi de istoria comună a grecilor şi a turcilor, este de-ajuns să mergeţi la Muzeul Oraşului Alexandropouli şi să vedeţi costumele purtate de locuitori de-a lungul a sute de ani. Ioannis, unul dintre angajaţii micului muzeu, vă va explica importanţa portului tradiţional atât de limpede, încât abia atunci vă veţi întreba de ce noi nu ştim şi nu ne arată nimeni cum se îmbrăcau bucureştenii pe vremuri.
Celor din Alexandropouli le-a fost suficient un spaţiu cu mult mai mic decât cel ocupat de Muzeul Municipiului Bucureşti ca să-i ilustreze, chiar şi celui mai ignorant vizitator, istoria lor.
Important este ca toată această promenadă în oraşul cu 50.000 de locuitori să o începeţi dimineaţa, nu foarte devreme, pentru că grecii nu sunt matinali, la una dintre zecile de cafenele de pe faleză. Atât de multă lume îşi