A apărut o nouă perspectivă despre trădător şi trădare: Iuda e singurul apostol care l-a înţeles cu adevărat pe Iisus. Sursa: Reuters
Despre „Evanghelia lui Iuda Iscarioteanul”, cercetătorii aflaseră din scrierile Părinţilor Bisericii creştine timpurii. Aceste mărturii antice erau însă stranii şi greu de crezut. Chiar era posibil să existe o mărturie cu privire la Iisus, scrisă din perspectiva duşmanului său de moarte, a trădătorului său, Iuda Iscarioteanul?
Specialistul Bart D. Ehrman a scris despre „Evanghelia lui Iuda” şi nu despre „Evanghelia după Iuda”. „National Geographic mi-a solicitat ajutorul în demersurile de autentificare a Evangheliei şi de stabilire a valorii sale istorice”, spune Bart D. Ehrman, în studiul „Evanghelia pierdută a lui Iuda”, care a apărut recent la Humanitas.
O scriere şocantă
Noua Evanghelie pare să fi apărut din neant, descoperită fiind în urmă cu treizeci de ani într-un mormânt din Egipt. Acum o pot studia, pentru prima dată, cititorii fascinaţi de istoria creştinismului timpuriu şi de nenumăratele forme pe care le luau credinţa şi ritualurile creştine în veacurile de început. Este, de fapt, o Evanghelie gnostică. Şi este una dintre cele mai şocante scrieri descoperite vreodată. Nu a fost scrisă de Iuda sau de altcineva care chiar să-l fi cunoscut.
Nu e la fel de veche precum Evangheliile după Matei, Marcu, Luca sau Ioan. Ea reprezintă însă una dintre cele mai vechi mărturii necanonice care au ajuns până la noi. Iar povestea pe care o are de spus este ieşită din comun.
„I-a îndeplinit voia”
„Surprind semnificaţia acestei scrieri neobişnuite, care-l prezintă pe Iuda nu ca pe un personaj inspirat de cel rău şi nici ca pe trădătorul însetat de avere, ci ca pe singurul ucenic care l-a înţeles cu adevărat pe Iisus şi care i-a şi îndeplinit voia”, spun