În 2009 se împlinesc 180 de ani de la apariţia primelor periodice în limba română. Cu acest prilej, la Iaşi va fi organizat între 2 şi 4 aprilie Congresul internaţional de istorie a presei.
Primul ziar în limba română l-a editat Ion Heliade-Rădulescu, la Bucureşti, la data de 8 aprilie 1829 - Curierul românesc. La nici două luni (1 iunie 1829), Gheorghe Asachi publica la Iaşi revista Albina românească. Cu toate acestea, unii cercetători susţin că actul de naştere a presei româneşti ar trebui identificat cu apariţia, la Braşov, în 1731, a Calendarului tipărit de dascălul Petcu Şoanul, motivând că şi acest fel de publicaţie "poate avea o anumită periodicitate", aşa cum se arată într-un studiu al profesorului Ilie Rad. O altă publicaţie, cea mai longevivă dintre primele în limba română, a fost Gazeta de Transilvania, apărută la 12 martie 1838 la Braşov. A supravieţuit, cu numeroase întreruperi, până în ianuarie 1945, fiind reluată după evenimentele din 1989. Gazeta a fost ctitorită de George Bariţ, sufletul ei fiind totuşi Iacob Mureşanu.
Congresul, desfăşurat la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, la iniţiativa Asociaţiei Române de Istorie a Presei, va reuni peste 100 de participanţi - profesori, bibliotecari, cercetători, arhivişti, jurnalişti din România, Republica Moldova, Austria, Bulgaria şi Ucraina. Toţi aceştia reprezintă 31 de universităţi, 11 biblioteci publice, 10 instituţii mass-media, trei muzee, trei asociaţii profesionale, precum şi institute ale Academiei Române, Arhivele Naţionale sau Ministerul Educaţiei. Prezentarea comunicărilor ştiinţifice va avea loc în atelierele tematice: "Istoria presei. Particularităţi metodologice în cercetarea domeniului" şi "Rolul şi locul presei în societatea românească".
Vicepreşedintele Asociaţiei române de istorie a presei, Marian Petcu, afirmă că la congres va fi omagiată memori