Şedinţa Coaliţiei de miercuri s-a axat pe scrisoarea de intenţie trimisă de Guvern la FMI şi CE. „Astăzi la şedinţa Coaliţiei, prim-ministrul Emil Boc a făcut o informare şi a prezentat viziunea în ceea ce priveşte scrisoarea de intenţie trimisă către Fondul Monetar Internaţional şi către Comisia Europeană. Aici s-a avut şi se are în vedere, prin acest împrumut de circa 20 de miliarde de euro, mai întâi relansarea economică a României, păstrarea locurilor de muncă, achitarea salariilor şi pensiilor. Şi aici obiectivul este de a avea în vedere, în special, pe cei cei cu venituri mici. Reamintesc că începând cu 1 aprilie, pensia în România, aşa cum am promis, va fi de 3 milioane de lei vechi cea mai mică pensie. Guvernul are în vedere realizarea acestui obiectiv. Şi din toamnă, 3.500.000 de lei vechi. S-a avut în vedere menţinerea puterii de cumpărare, asigurarea plăţilor ratelor la bănci de către populaţie”, a spus Gheorghe Flutur.
Vicepreşedintele democrat-liberal a mai declarat că ministrul Finanţelor Gheorghe Pogea şi ministrul Muncii Marian Sârbu au fost mandataţi să pregătească actele normative, proiectele de ordonanţă de urgenţă, care să respecte înţelegerile cu FMI. „Şi aici mă refer la reducerea de cheltuieli în administraţia publică, dar şi mărirea veniturilor. Când vorbim de reducere de cheltuieli, subliniez că se are în vedere reducerea de cheltuieli cu deplasările, reducerea de cheltuieli cu dotarea cu maşini, cu mobilier. Se are în vedere, de asemenea, un grad mai mic de ocupare a posturilor vacante rezultate în urma pensionărilor. În câteva zile se doreşte ca acest act normativ să fie finalizat. Aşteptăm scrisoarea de la Fondul Monetar în următoarele zile. Trebuie să fim pregătiţi cu actele normative aşa cum ne-am angajat”, a conchis Gheorghe Flutur. (M.T.)
Şedinţa Coaliţiei de miercuri s-a axat pe scrisoarea de intenţie trim