Row, row, row your boat, Gently down the stream. Merrily, merrily, merrily, merrily, Life is but a dream.
Atata doar ca visurile se pot transforma in cosmaruri cand ti-e lumea mai draga. Iar noua ne era draga lumea cand am parasit tabara de pe Raul Termitelor si-am luat-o, in canoe, pe Ampyiacu in jos spre Pucaurquillo. Ne vazusem visul cu ochii si fusese mai simplu decat ne-am fi asteptat. Ajunsesem pana acolo unde omul alb nu mai pusese piciorul (ba, cu putina imaginatie, pana acolo unde nici macar indienii nu pasisera) si eram teferi. Oasele la locul lor, matele in ordine, nimeni nu murise, nimeni nu fusese muscat, impuns, impuscat, de foame nu murisem, de dizenterie scapasem, invatasem sa traim “one day at the time”. Ne imprietenisem unii cu altii. Cand esti izolat n-ai decat doua solutii: ii “dusmanesti” pe ceilalti sau te imprietenesti cu ei. Noua avusesem noroc de varianta a doua.
Inca putin si eram in “civilizatie”. Inca putin, insa, poate insemna foarte departe – pe dinlauntru.
Am pornit pe la miezul noptii. Era luna plina oglindita in apa, era Crucea Sudului – tot tacamul cuvenit unei caltorii romantice. Mergeam la vale, motorul torcea lin, benzina aveam suficienta – ce se mai putea intampla? Multe.
Multe se mai puteau intampla si am inceput sa-mi dau seama de asta la vreo jumatate de ora dupa plecare. Canoea era incarcata pana la refuz. Daca te tineai de margine, degetele iti intrau in apa. De obosit, eram obositi cu totii, dar mai ales Pacco si Freddy care vanasera, practic, o zi si-o noapte. (Si, reamintiti-va, in Amazon se face noapte la sase seara, asa ca opt sau noua seara era deja tarziu pentru bioritmul nostru.)
Row, row, row your boat…
Motorul torcea linsitit. Paco statea la varful canoei, cu lanterna mea in mana. Urma suprasemnatul, pe urma Florin si Aukcoo. Intre noi saci, cratite cu m
