Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul director al SNLO şi alţi doi salariaţi, cercetaţi pentru abuz în serviciu

Publicat in GAZETA de SUD, luni 30 martie 2009 ·

Eugen Davidoiu, ex-director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, şi alte două persoane din fosta conducere a SNLO sunt anchetaţi de poliţie în dosarul „BEST Recuperare Creanţe“.

Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, îl cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe Eugen Davidoiu, fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO). Împreună cu el mai sunt anchetaţi pentru aceeaşi infracţiune Micu Stana Pânişoară, fostul director financiar-contabil, şi Diana Dumitraşcu, şefa Departamentului Juridic al SNLO, în perioada în care Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a cesionat către un SRL de apartament, din Bucureşti, toate creanţele unităţii. În schimbul unor onorarii uriaşe, SC BEST Recuperare Creanţe, cu sediul într-un apartament în care patronii firmei nu au călcat niciodată, a fost angajată să recupereze, în numele SNLO, creanţe în valoare de 128 de milioane de lei. Contractele de cesiune de creanţă au fost încheiate la sfârşitul lunii octombrie 2008 pentru societăţile de termoficare din Arad, Braşov şi Oradea, precum şi pentru recuperarea datoriilor de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Solicită în continuare documente

Imediat ce au intrat în posesia creanţelor Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, patronii SC BEST Recuperare Creanţe SRL au trimis notificări la cei patru datornici, în care şi-au trecut onorarii fabuloase, care, în anumite cazuri, egalau cuantumul datoriei fără penalităţi. Intermediarul între producătorul de cărbune din Oltenia şi debitorii săi avea mână liberă, conform contractelor încheiate, să îşi stabilească singur cheltuielile generate de recuperarea debitelor. Mai mult decât atât, de când a fost încheiat contractul, BEST a adus în contul SNLO numai câte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 44 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 31 minute
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

VIDEO. Patru persoane rănite, între care una foarte grav, într-un accident la Perieni

Ceahlaul acum 28 minute
Două persoane au fost grav rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme. Incidentul s-a produs în această dimineață, 12 decembrie, în comuna Perieni, județul Vaslui. Potrivit informațiilor transmise de ISU Vaslui, Detașamentul

Orban anunţă, după ce a vorbit cu Putin la telefon, că Kievul a respins o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri

News.ro acum 32 minute
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetării ostilităţilor ”de Crăciun” şi un schimb de prizonieri, iar Ucraina neagă a discutat cu oremier

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco. „Pentru totdeauna începe acum”

HotNews acum 32 minute
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Benny Blanco, a anunțat artista pe Instagram joi dimineață, printr-un carusel de poze cu inelul. Cei doi sunt într-o relație de un an, conform People. „Pentru totdeauna începe acum…” este descr

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°