Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Gălăţenii s-au lăcomit"

Publicat in Vocea Brailei, luni 30 martie 2009 ·

* a recunoscut preşedintele Consiliului Naţional PSD, Adrian Năstase, aflat ieri, la Brăila * Năstase a explicat că Hotărârea prin care s-au dat Galaţiului cele 1.000 ha a avut o intenţie bună, în sensul unei apropieri a celor două oraşe, dar că, în final, ea a avut un cu totul alt efect * preşedintele CJ Brăila speră însă ca gălăţeanul Dan Nica să pună punct disputei, asta deşi, chiar Nica a fost cel care a tras sforile, pentru ca cele 1.000 de ha din Brăila să fie transferate, pe şest, Galaţiului

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, aşteaptă de la ministrul Administraţiei, gălăţeanul Dan Nica, să-l aducă pe calea cea bună pe primarul de Galaţi, Dumitru Nicolae şi să-l convingă că nu poate face ce vrea cu cele 1.000 de ha pe care se ridică acum cartierul Siret. Stancu a primit o nouă împunsătură dinspre oraşul vecin zilele trecute, când Nicolae s-a lăudat că municipalitatea pe care o conduce poate face ce vrea cu terenul respectiv, pentru că şi-a câştigat acest drept în instanţă. Preşedintele CJ Brăila a precizat, ieri, că singurul lucru pe care l-a obţinut Galaţiul este o senţinţă judecătorească ce a fost deja atacată la Curtea de Apel Galaţi, pe tema legalităţii trecerii din domeniul public în domeniul privat, a circa 30 de hectare de teren, din cele 1.000 ha: "Acel teren a fost dat Galaţiului cu o destinaţie precisă: locuinţe sociale. Din motive pe care nu le comentez aici, ei au transferat prin Hotărâre de Consiliu circa 20-30 de hectare din proprietatea publică a CLM Galaţi în proprietate privată, în ideea, probabil, de a-i da altă destinaţie decât cea publică. Declaraţia din presă a domnului primar Nicolae m-a şocat pur şi simplu, când a spus că a rezolvat problema cu mia de ha cu Brăila, că el a câştigat. Sigur că noi putem spune orice, dar depinde cine ne crede. Eu cred că dacă ocupă un fotoliu cum îl ocupă el, de prima

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°