Acum zece ani, marele premiu pus în joc la concursul 6/49 era câştigat aproape săptămânal. Acum, trimestrial este puţin spus. Ce s-a schimbat oare cu norocul românilor şi de ce avem doar câţiva câştigători pe an? Cine ne va răspunde vreodată corect la aceste întrebări, ar trebui distins cu un mare premiu: fie pentru logică, fie pentru sinceritate. Sursa: Codrin Prisecaru
În 1999 se câştiga foarte des
Premiile săptămânale la categoria întâi se situau la un nivel mediu de 500 de milioane de lei vechi. Şi se câştiga în draci. Cea mai lungă serie de concursuri săptămânale fără câştigător s-a întins doar pe o lună.
Potrivit datelor din arhiva jocului, în anul 1999, marele premiu s-a câştigat în 35 dintre cele 52 de concursuri săptămânale organizate, adică în aproape 70% dintre concursuri. Atrage atenţia un câştig înregistrat în luna mai, când un jucător a pus poate cel mai inspirat bilet din istoria Loteriei. Numerele câştigătoare: 23, 24, 26, 27, 29, 3.
2000 - anul marii schisme
Imediat după intrarea în noul mileniu, totul pare să se fi dereglat la Loterie. Din 18 iunie, începe o serie de şapte reporturi. Apoi, cineva câştigă, dar apoi urmează alte şase reporturi. Situaţia nu se reglează deloc şi nimeni nu câştigă între 22 octombrie 2000 şi 14 ianuarie 2001, adică timp de 13 ediţii ale concursului.
La 21 ianuarie, apare marele câştigător; un român ia un premiu gigant pentru acele vremuri: 21 de miliarde de lei.
Seceta mare în 2001
Jumătatea de an 2000, cu câştiguri foarte puţine, a continuat şi în 2001. Anul a avut doar cinci jocuri în care a fost câştigat premiul cel mare. Aşadar, dacă în '99 aveam un procent imens de jocuri câştigate, de 70%, procentul din 2001 este de doar 10%.
Procentul mic a marcat şi anii următori, doar şapte dintre ediţiile organi