În ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu oameni cu cuţitul la os. Istoriile personale sunt lungi, încâlcite, dar pot fi reduse la câteva propoziţii simple. Au avut un teren, au luat un credit, au început să construiască blocuri, case, vile, condominioane, cum le mai spune, cumpărătorii nu vin şi acum băncile îi execută. Execuţiile bancare - termenul îţi dă fiori,

într-adevăr - înseamnă conturi blocate, neplata furnizorilor, a salariaţilor, a ratelor la credite, blocarea lucrărilor. Unul are complexul de locuinţe aproape gata, adică mai trebuie introduse gazele, apa, electricitatea, canalizarea, altul are utilităţile, dar a ajuns abia la etajul al treilea şi aşa mai departe... Cumpărătorii s-au rărit din ianuarie 2008 şi au dispărut din septembrie 2008. Cei care vin se uită, întreabă când o să fie gata şi spun sistematic: vă mai sunăm noi, adică mai stăm, ne mai gândim, mai aşteptăm. Toate stereotipurile sociale despre care se scrie în cărţi le poţi vedea pe viu. Investitorul agitat şi nervos, care nu se simte cu nimic vinovat - deşi a construit cu 500 de euro şi a vrut să vândă cu 2.500 de euro pe metrul pătrat - care acuză pe toată lumea: pe Isărescu, că a dat drumul la leu ajungând la 4,4 de la 3,1 lei pe euro; pe Băsescu, care nu a vrut acordul cu FMI, iar când l-a vrut a fost prea târziu; pe americani, care au provocat criza şi nu fac nimic să o rezolve. Nici prin cap nu-i trece că s-a întins mai mult decât îi este plapuma, că a mituit oamenii băncilor ca să închidă ochii când citeau dosarul cu garanţii, că a vrut să vândă un produs cu de cinci ori preţul de cumpărare. Investitorul deprimat, care crede că această criză este îndreptată precis împotriva lui, tocmai când începuse şi el să se aşeze în lume: făcuse comerţ sau producţie sau asigurări, adunase o sumă de bani, a pus toate proprietăţile gaj şi s-a împrumutat de zece ori cât avea dis