Sau acum a pus portarul Naţionalei, domnul Lobonţ, cireaşa pe mort

Noi le-am dat două goluri superbe, iar sîrbii ne-au bătut cu trei goluri urîte. Pînă nu de mult, din analizele şi declaraţiile la cald, de după înfrîngeri, ale oficialilor şi ale jucătorilor, tot românul înţelegea în ce chip mîncăm noi bătaie, deşi în majoritatea timpului de joc sîntem evident mai buni.

Şi acum, la drept vorbind sau mai bine zis ascultîndu-i pe Piţurcă, Lupescu, Lobonţ şi Mutu, ar fi trebuit să înţelegem acelaşi lucru, că sîrbii au fost niţel mai buni ca noi doar în momentele în care ne-au dat golurile. În rest, i-am umilit, am fost peste ei, ar fi fost drept să le dăm şase goluri.

Toate comentarile oficialilor şi ale jucătorilor noştri, la eşecuri, trec prin cîteva formule strîmte la sens, cam în felul în care trec uneori şi elefanţii prin gaura cheii. Lupescu, de exemplu, a încercat, în eleganta sa limbă română de poliester, să explice înfrîngerea zicînd în mai multe rînduri “Din păcate…” Fapt ce vroia să însemne că, în disputa din teren, au intervenit din păcate soarta, criza mondială, vremea în schimbare, cursul leului şi un arbitru îngrozitor de corect, altfel am fi învins. Cînd un oficial sau un fotbalist român îşi începe jelania cu “Din păcate”, poţi fi sigur că ea se termină cu tradiţionala concluzia fatalist-bulgaro-balcanică “Asta e!” Puţini cunosc că bulgarii au avut un filozof, pe nume Dimităr Dimitrov Dimitrovici Dimitrovgrad, care a rămas în cartea de aur a înţelepciunilor cu următoarea cugetare: “Dacă e, e. Dacă nu e, nu e. Asta e!” Raţ, după ce a gîndit bulgăreşte vreo zece fraze fără nicio noimă a conchis “Asta e!”.

Dacă declaraţiile de după meci s-ar fi terminat cu aceea a lui Raţ, am fi zis probabil şi noi: Asta e! Piţurcă şi Mircea Sandu sînt însăşi veşnicia, iar Mutu, Marica şi Rădoi n-au nici o vină că se numesc români. La felul cum au