Dintotdeauna, în partidele dintre cele două protagoniste, cu vechi state de serviciu pe prima scenă, au ieşit cu scântei, indiferent de terenul pe care s-au disputat. Cei doi tehnicieni au fost declaraţi cei mai buni antrenori ai anului trecut, Dan Calancea ca an-trenor român şi Dragan Petricevici ca antrenor străin, ei fiind, de altfel, cei mai longevivi din prima divizie. Miza meciului era deosebită. Oaspeţii au ocupat majoritatea campionatului locul secund în ierarhie, poziţie pe care acum, pe final, a atacat-o şi echipa braşoveană. După o perioadă de tatonare prelungită, pe toată durata primului sfert, în cel de-al doilea, oaspeţii reuşesc să intre la cabine cu un avantaj de două puncte. Braşovenii au resimţit lipsa lui Ionuţ Drăguşin, care a contractat o pneumonie şi nu s-a antrenat 10 zile. A insistat mult pentru a-şi aduce contribuţia la o victorie atât de necesară şi a intrat în teren în minutul 16. Sfertul al treilea este la fel de echilibrat, timişorenii apasă pe acceleraţie, iau un avans minim (41-47 în min. 23), dar braşovenii revin, egalează la 51-51, iar în ultimele 10 minute se intră cu patru puncte în favoarea oaspeţilor (60-64). În ultimele 10 minute se aruncă în luptă toate forţele: 64-64 (min. 32), 68-71 (min. 36), 73-73 (min. 38), când Hartman transformă ambele aruncări atunci când a trebuit, 74-74 (min. 38) şi Ionuţ Drăguşin 76-74 la un minut şi 40 de secunde. Tudose aruncă şi ratează, imitându-l Rashaun de afară. Când mai erau 24 de secunde, Rashaun transformă o aruncare (77-74), iar Pesic îl imită şi cu 10 secunde înainte de final transformă numai o aruncare din două şi meciul ia sfârşit în ovaţiile unui public entuziasmat, cu scorul de 77-75.
Contribuţia efectivă
a publicului
La finalul partidei, antrenorul Dan Calancea s-a arătat deosebit de mulţumit de evoluţia elevilor săi, apreciind totodată şi contribuţia publicu