Liga lui Mitica si Federatia lui Sandu au motive sa se bucure: chiar daca au facut fotbalul praf, situatia e rotunda, iar in fata perfectiunii nu poti decat sa te inclini.
Ce-i drept, pentru ca sfera sa capete cateva fisuri in meciul cu Serbia au lucrat din greu Mutu si inca vreo doi, dar limitele restului jucatorilor erau evidente. Ei nu stiau de ce se afla pe teren, credeau ca e ca in campionatul intern, unde, cu exceptia catorva meciuri, nu mai exista competitie.
Nationala reprezinta alta mancare de peste, ni se spune mereu pentru a delimita porcaria de inefabil. E o stare, e rezultatul atingerii corzii cu degete din argint, e inima si dorinta.
Numai ca orchestra n-are dirijor, or daca are, omul a cazut prada legii facute de jucatori: se antreneaza cand au chef, in maniera decisa de ei, la orele stabilite dupa cum apuca sa se odihneasca. Deci n-are.
Iar fara bagheta, viorile intra mai tarziu cu o fractiune de secunda, alamurile tipa forte intr-un episod de piano, iar tenorii traiesc partitura ca si cand ar cumpara un kilogram de pasta de mici.
Rezultatul s-a vazut.
Plecati la Viena sa asculte concertul de Anul Nou, romanii s-au trezit la coada la impozite, unde destinul e implacabil: o nefericire. Si acum n-au decat sa faca stanga imprejur de la speranta ca macar fotbalul sa le spuna, ca-n cartea de Istorie de-a patra, ca suntem niste bravi, si sa se-ndoape, fara voie, cu chiftele de post.
Gheorghe Hagi n-a fost bun la Nationala, deoarece era prea riguros. Avea impresia ca focul din gleznele sale, si istetimea cu care dribla adversarul sunt la indemana oricui care munceste, prin urmare le termina jucatorilor psihicul, insistand sa fie performanti, combativi, inteligenti. Asa cum nu reuseau in campionat.
Parea ca Victor Piturca le va da jucatorilor o pauza de la rigoare, prin
