Joi, de la ora 10.00, în aula Academiei Române va avea loc adunarea generală a membrilor Academiei Române cu prilejul Zilei Academiei Române.
La 1/13 aprilie 1866, prin decretul dat de Locotenenţa domnească, s-a întemeiat Societatea Literară Română, devenită, în 1867 Societatea Academică Română şi, în 1879, printr-un decret semnat de Carol I, aceasta „se declară institut naţional cu denumirea Academia Română”.
Au fost ani când Academia Română a primit mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, înscrise în istoria naţională şi internaţională.
Au urmat ani de restrişte odată cu anul 1948, când, prin decret prezidenţial, Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române, pentru ca în august 1965 să primească numele de Academia Republicii Socialiste România. Prin Decretul-Lege nr. 4 din 5 ianuarie 1990, Academia Română îşi reia numele şi, odată cu aceasta a fost reluată şi amplificată tradiţia celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării.
Ziua Academiei Române, amintind de începuturi prilejuieşte o cuvenită aducere aminte a contribuţiilor pe care marile noastre personalităţi, adevărate modele, le-au adus la dezvoltarea ştiinţei şi culturii şi o evaluare a principalelor programe de cercetare, împreună dimensionând rolul acestei prestigioase instituţii în viaţa României de azi şi de mâine.