Petre Gigea, omul care a tratat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, îşi aminteşte cum a evitat România comunistă intrarea în incapacitate de plată . La sfârşitul lunii martie 1989, România şi-a achitat integral datoria externă. Evenimentul a fost anunţat abia în aprilie, în cadrul festiv al Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Nicolae Ceauşescu anunţa, pe data de 12 aprilie 1989, chiar în deschiderea lucrărilor plenarei Comitetului Central al PCR, rambursarea integrală a creditelor internaţionale: „Doresc să informez Plenara, întregul Partid şi întregul nostru popor că, la sfîrşitul lunii martie, România a plătit complet datoria externă!”.
„Scînteia” consemnează reacţia sălii: „Într-o atmosferă de puternic entuziasm şi strînsă unitate, toţi cei prezenţi în sală au aclamat minute în şir pentru – constructor ferm al socialismului -, pentru gloriosul nostru partid comunist, pentru secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.”
Austeritatea, politică de partid
Pentru acest anunţ însă au avut de suferit milioane de oameni. Povestea începe în 1981, când România a intrat în incapacitate parţială de plată. Începând cu 1971, statul se împrumutase de la mai multe guverne şi ajunsese la scadenţă cu multe dintre datorii.
Preţul petrolului crescuse şi marile combinate petrochimice deveniseră ineficiente pentru că nu lucrau la întreaga lor capacitate. Mai mult, după cutremurul din 1977 începuse „reconstrucţia” Capitalei, iar la Cernavodă demarase proiectul centralei nucleare.
Toate acestea cereau bani, dar valuta trebuia să plece spre ţările şi băncile care împrumutaseră România. Situaţia părea fără ieşire. Încolţit de situaţia economică, Ceauşescu operează mai multe schimbări în poziţiile-cheie ale economiei. Astfel, la Ministerul de Finanţe (c
