Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am obţinut încă două puncte importante, dar ne aşteaptă în continuare jocuri la fel de grele"

Publicat in Vocea Brailei, marți 31 martie 2009 ·

* afirmă Alexandrina Soare după victoria obţinută duminică de brăilence

Dunărea a avut un meci mai greu decât se aştepta, pentru că probabil jucătoarele de la Deva au avut promis un stimulent şi de la Tomis, grupare care încearcă acum toate metodele ca să prindă un loc de cupă europeană, dar şi pentru faptul că cei doi arbitri au fluierat împotriva gazdelor.

După multe etape, spectatorii brăileni, care şi de data aceasta s-au comportat exemplar, nu au asistat la un meci cu multe veleităţi tehnico-tactice, pentru că jucătoarele s-au remarcat numai la componenta fizică şi mai puţin cea tehnică, dar au jubilat la final pentru că favoritele au câştigat.

Şi pentru că disputele directe, de multe ori au întrecut litera regulamentului, arbitrii au dictat nu mai puţin de 18 eliminări care au însumat 36 de minute de penalizare. Gazdele au jucat în inferioritate numerică timp de 14 minute, oaspetele 22 de minute cu menţiunea că Valentina Bardac şi Alina Şovar au primit cartonaşe roşii, pentru trei eliminări şi au plecat mai repede la duşuri.

Nici de data aceasta Moldovan - care, totuşi, a marcat de cinci ori - şi nici Jenofi nu au strălucit, însă au ieşit la rampă extrema Mirela Chirilă şi Manuela Rădulescu, ambele având o mare contribuţie atât în faza de apărare cât şi în cea de atac şi, bineînţeles, portarul Gabriela Vasile, care a închis poarta în ultimele 15 minute.

Este o victorie foarte importantă care menţine HC Dunărea cu şanse reale în cura pentru locul al treilea, însă la conferinţa de presă, Alexandrina Soare a avertizat că toate meciurile pe care brăilencele le vor avea până la finalul actualei stagiuni, vor fi la fel de grele: "Ne aşteptam la un meci foarte dificil pentru că ştiam valoarea adversarei noaste, una care nu este în concordanţă cu locul ocupat de ea în acest moment. Am speculat căderea fizică şi psihică a jucătoarelor adverse ş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 42 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 19 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 9 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Imagini cu Kate Middleton la tradiţionala slujbă de Crăciun, difuzate de televiziunea britanică – FOTO

HotNews acum 31 minute
Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică, scrie News.ro. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia, la aproape 3 săptămâni după ce ac

Casa iconică din „Singur acasă” și-a găsit un cumpărător. Incredibil cu ce preț a fost vândută

Ziua Constanta acum 57 minute
Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa a fost scoasă la vânzare pentr

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°