În ce stadiu se află acum proiectul construcţiei unui partid de dreapta în România?

Există două teste politice care descriu stadiul în care se află proiectul dreptei astăzi. Mai întâi, a fost anul trecut, în vară, testul alegerilor locale, apoi, în toamnă, testul alegerilor parlamentare. Aceste două teste indică fără putinţă de tăgadă că sistemul politic românesc are o structură bipolară. De asemenea, ele indică, fără putinţă de tăgadă, că, după aproape 20 de ani de la căderea comunismului, pentru prima dată avem un mare partid de dreapta. Până acum, stânga a dominat scena politică. De anul trecut, stânga are o contrapondere cel puţin egală. Este o evoluţie extraordinar de importantă. Cine se întoarce în timp cu 20 de ani, în anul 1990, realizează care e diferenţa. Eu zic că abia acum scena politică românească a intrat într-o logică politică normală.

Identitatea doctrinară a PD-L se cristalizează

Proiectul cu care dvs. aproape că vă identificaţi, unificarea dreptei, este sau nu încheiat?

Dacă ne raportăm la doctrină şi la strategie politică, procesul acesta este încheiat. Spun asta pentru că în ultimii ani, PNL, ca doctrină politică, a fost un partid irelevant, nu a reuşit să elaboreze niciun proiect serios care să ateste apartenenţa lui la valorile dreptei europene. În plus, PNL a rămas cantonat în familia europeană liberală, care nu este una a dreptei, ci este, mai degrabă, una a stângii. Aşadar, nici în plan intern, nici în plan european, PNL nu s-a mai comportat ca un partid de dreapta. Din acest punct de vedere, ceea ce era de dreapta s-a reunit în PD-L.

Şi aici aş vrea să mai fac o observaţie. Chiar astăzi am citit, în Evenimentul zilei, un foarte interesant editorial al lui Mircea Cărtărescu. Mărturisesc că mă îngrijorează percepţia care îşi găseşte expresia în acest editorial, pentru că nu este vorba doar de percepţia lui Mircea