În toate localităţile comunei Şercaia vor fi construite, până la sfârşitul anului, platforme betonate pentru colectarea gunoaielor. Vechile puncte în care erau adunate deşeurile nu mai corespund normelor Uniunii Europene, aşa că până în vară, vor fi închise şi asanate.
Potrivit autorităţilor locale, platformele betonate care trebuie construite până în luna noiembrie vor fi acoperite şi vor fi prevăzute cu gropi vidanjabile. Aici vor fi depozitate deşeurile precompactate. În acest sens, în comună vor fi amplasate tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor, iar agenţii economici vor primi containere zincate. De asemenea, autorităţile vor iniţia o campanie de informare a populaţiei cu privirea la noul sistem de strângere a gunoaielor.
Întreaga lucrare va fi realizată cu fonduri europene.
(Laura RAMBA)