În timp ce criza economică globală sapă la temeliile naţiunii anunţând o criză socială şi una, subsecventă, de regim politic, susceptibile a împinge pe plan intern către dictatură, iar pe plan extern către război, politica românească se aruncă halucinant în scandalul corupţiei la vârful direcţiei de informaţii a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Subiect activ al tragi-comediei nimeni alta decât Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Cea dintâi este controlată de PSD. Cea din urmă de preşedintele Băsescu.

Dintr-o poveste încâlcită şi murdară poporul poate înţelege puţin: proaspăt numitul şef al serviciului de informaţii MAI este arestat de DNA, cu clasica acoperire de televiziune, sub cuvânt că ar fi intrat în combinaţii ilegale cu un magnat dubios; pentru a treia oară în trei luni, numirea unui şef al informaţiilor MAI pune în pericol capul unui ministru PSD; în mod misterios, DNA nu a informat pe nimeni în legătură cu situaţia critică a celui care urma să fie numit; arestaţii sunt puşi în libertate de o instanţă care, în motivarea hotărârii, face referire şi la legătura între şeful statului şi acuzaţi; purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, cu un suspect exces de zel, dezminte existenţa oricăror asemenea legături, pentru ca ulterior să revină cu precizarea că legăturile au fost accidentale şi nerelevante.

Cu greaţa de rigoare, în lipsa unor explicaţii credibile susţinute de dovezi clare, opinia publică nu se poate baza decât pe instinctul său forjat de experienţa nesfârşitelor scandaluri care au marcat România ultimilor ani. Dacă nu se poate şti ce este adevărat, se poate spune ce este plauzibil. Astfel, pare plauzibil că între agenţi de informaţii şi lumea interlopă există legături vinovate; că lumea interlopă se bucură de clemenţa instanţelor judecătoreşti, în timp ce DNA joacă un rol politic implicând doa