"Magistrală a devenirii studenţimii române." Aşa numeau autorităţile comuniste Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti (FACS). Una dintre etapele pe ţară s-a desfăşurat în martie la Iaşi. A urmat în aprilie la Craiova şi în alte centre universitare.
Organizată cu fast, un adevărat spectacol de sunet şi lumini, "şueta" studenţească era una destul de costisitoare. Existau etape de calificări, la nivelul fiecărei facultăţi, universităţi, după care se fixa (pentru martie şi aprilie) câte un centru universitar pentru fiecare "breaslă" a artiştilor: muzică corală, formaţii vocal-instrumentale, de muzică populară, trupe de satiră şi umor şi aşa mai departe.
Plecarea în locaţia cu pricina se făcea cu trenul, aglomeraţie de neînchipuit, cazarea în cămine, la îngrămădeală, mâncare la cantină, îmbulzeală în oraşul cu pricina în tramvaie, în sălile unde se dădeau spectacolele. Însă studenţii erau şi pe atunci dornici să se întâlnească între ei, era un prilej de împlinire profesională, dar şi de distracţie. Mai trăgeau câte un chef în cămin sau la restaurant, după câte un concurs. Iar partea bună consta în faptul că era o manifestare destul de liberă, politrucii nu prea îşi băgau nasul.
Însă existau destule inconveniente, spectacolele erau vizionate înainte, un cuvânt nepotrivit într-o piesă corală, chiar şi onorantul (pe atunci) cuvânt "tovarăşa", într-un context nepotrivit, era scos "pe făraş" din cântecul cu pricina. Dacă nu se potrivea cu celelalte versuri, cu clima şi ambientul. De asemenea, exista destul lichelism, mulţi studenţi amatori de carieră rapidă făceau compromisuri şi participau cu zel la o secţiune aparte: cântece patriotice, ode închinate iubitului conducător, geniul Carpaţilor, Nicolae Ceauşescu, şi academician doctorului inginer Elena, savantul de renume mondial.
De aceea, constituiau o palidă consolar
