Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinovăţia tăcută

Publicat in Revista22, marți 31 martie 2009 ·

Producţiile recente de la Hollywood arată că Holocaustul, Germania nazistă şi al II-lea război mondial au rămas surse importante de inspiraţie. Deşi subiectele extrase din jumătatea nefastă a secolului XX au tot fost frecventate, este de remarcat buna calitate a unor filme precum Defiance (reconstituirea activităţii unui grup de rezistenţă evreiesc din Bielorusia, care a salvat din Holocaust circa 1.200 de evrei, mai mult decât Oskar Schindler), The Boy in the Striped Pyjamas (o ficţiune despre prietenia dintre un copil evreu din lagăr şi fiul comandantului lagărului), Valkyrie (povestea complotului împotriva lui Hitler din iulie 1944), Good (adaptarea unei piese de teatru despre un „bun german“ care se face în scrierile sale avocatul eutanasiei şi se vede dintr-o dată integrat în campania de propagandă a regimului nazist, care folosea eutanasia ca mijloc de exterminare) sau The Reader.

The Reader (Cititorul) – despre care va fi vorba în cele ce urmeaz㠖 a fost adus în prim plan de recenta decernare a Premiilor Oscar – la care Kate Winslet, deţinătoarea rolului principal, a primit Premiul Academiei Americane de Film (care se adaugă unui Glob de Aur şi unui Premiu Bafta pentru acelaşi rol).

Cititorul decupează o porţiune de trecut inutilizabil. Pelicula are în prim plan o figură de mai multe ori problematic㠖 o femeie analfabetă, care în prima parte a filmului are o relaţie amoroasă cu un adolescent de 15 ani, ce o fascinează citindu-i din marii autori, iar în a doua parte ne apare ca fostă membră a SS, care este judecată şi trimisă în închisoare pentru implicare în crime în timpul Holocaustului.

Între ruşine şi vinovăţie

Cele două părţi ale filmului – care pune în scenă romanul (tradus şi la noi) cu acelaşi nume al lui Bernhard Schlink, un mare success internaţional în 1995, când a fost publicat – parcă nici nu au legătură una cu alta. Şi a

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 39 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°