Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, marți 31 martie 2009 ·

Muzica, benefică pentru victimele accidentelor

vasculare cerebrale Cercetătorii de la Colegiul Imperial din Londra au demonstrat că victimele unui accident vascular cerebral îşi pot ameliora sănătatea ascultând muzica preferată.

Când o persoană are un accident vascular cerebral, creierul suferă leziuni câteodată ireversibile. La 60 la sută din bolnavi sunt constatate tulburări de cunoştinţă spaţială şi vizuală, făcându-i incapabili să interacţioneze în mediul înconjurător. Medicul Soto, responsabilul studiului, a precizat că această stare de confuzie vizuală şi spaţială are repercusiuni asupra vieţii zilnice, împiedicându-i pe bolnavi să execute complet gesturi simple sau să reacţioneze în anumite situaţii. Trei pacienţi, victime ale accidentelor vasculare cerebrale, afectaţi de această stare de confuzie au fost supuşi unor teste în cadrul studiului. Ei au fost rugaţi să îndeplinească anumite sarcini în trei situaţii: ascultând muzica preferată, ascultând o muzică pe care nu o agreau, respectiv în tăcere. Este deja dovedit faptul că muzica are un efect pozitiv asupra emoţiilor şi că favorizează atenţia. Pe cei trei pacienţi supuşi testului, muzica i-a ajutat să distingă mai bine diverse forme şi culori. Rezultatul unui test IRM a scos în evidenţă un răspuns mai bun al creierului stimulat de emoţiile pozitive în urma ascultării muzicii preferate. Pacientul a avut o mai bună percepţie a lumii vizuale care îl înconjoară. „Muzica pare să amelioreze conştienţa, datorită impactului emoţional pozitiv asupra pacientului, ceea ce ar putea însemna că, dacă facem un bolnav fericit prin alte metode, acest lucru ar putea avea efecte benefice asupra sa“, a încheiat medicul. Muzica, benefică pentru victimele accidentelor

vasculare cerebrale Cercetătorii de la Colegiul Imperial din Londra au demonstrat că victimele unui accident vascular cerebral îşi pot ameliora s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 33 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 3 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 5 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°