Până nu demult, guvernul de la Madrid se lăuda cu soliditatea sistemului financiar spaniol. Intervenţia băncii centrale a Spaniei pentru salvarea Caja de Ahorros de Castillia-La Mancha i-au determinat pe unii politicieni să spună că acesta este doar primul caz. Criza financiară a lovit puternic sectorul spaniol al construcţiilor, însă sistemul bancar părea să fie la adăpost de efectele tumultului financiar global.
Oficialii de la Madrid au susţinut mult timp că băncile spaniole sunt sigure pentru că nu erau expuse la piaţa creditelor subprime din SUA. În plus, reglementările stricte asigurau băncilor rezerve suficiente de capital pentru a nu întâmpina probleme cu lichidităţile.
Cu toate acestea, banca centrală spaniolă a fost nevoită să intervină, recent, pentru a salva creditorul Caja de Ahorros de Castillia-La Mancha (CCM). După discuţiile avute cu guvernul de la Madrid, conducerea CCM a fost înlocuită şi banca centrală i-a oferit instituţiei financiare nouă miliarde de dolari.
Clienţii sunt îngrijoraţi
Decizia a provocat panică printre clienţii CCM, care se gândesc să-şi retragă banii. Ministrul economiei Pedro Solbes a încercat să calmeze spiritele şi a afirmat că această intervenţie nu este o naţionalizare şi nici nu sunt folosiţi banii contribuabililor.
El a adăugat că banca este o instituţie solventă, iar sistemul financiar spaniol este solid. Cu toate acestea, politicienii din opoziţie, printre care şi Cristobal Montoro sunt de părere că acesta nu va fi doar un caz izolat.”Era previzibilă o astfel de situaţie. Aşa se întâmplă cu băncile care oferă dobânzi foarte mari”, a declarat pentru ”Adevărul”, Juan Alvarez, expert bancar.
Este pentru prima dată de la izbucnirea crizei când banca centrală a Spaniei intervine pentru a ajuta o instituţie financiară. CCM a cerut ajutorul gu