Nu este o infecţie, nu doare şi totuşi sindromul vezicii hiperactive este o suferinţă care afectează serios calitatea vieţii. "Foarte frecventă la vârsta a treia, vezica hiperactivă se manifestă prin imperiozitate micţională asociată cu polachiurie (mai mult de opt micţiuni în 24 de ore) şi nocturie (mai mult două micţiuni pe noapte)", potrivit colonel conf. doctor Dan Mischianu, şeful secţiei de urologie din cadrul Spitalului Clinic Militar Central.

tudiile epidemiologice arată că incidenţa vezicii hiperactive o depăşeşte chiar pe cea a diabetului şi a hipertensiunii arteriale. Femeile sunt mult mai afectate de acest sindrom, în comparaţie cu bărbaţii, raportul fiind de trei-patru femei bolnave la un bărbat.

Tulburare funcţională

"Simptomele vezicii hiperactive pot fi confundate cu cele ale infecţiilor urinare, însă această afecţiune este o tulburare funcţională, fără a exista o inflamaţie a peretelui vezical, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cistite. Vezica hiperactivă are un aspect normal, iar simptomele sunt cauzate de contracţii involuntare şi inadecvate ale musculaturii vezicii urinare, şi anume muşchiul detrusor vezical. Umplerea vezicii cu urină provoacă o reacţie exagerată a acestui muşchi, care declanşează senzaţia de imperiozitate micţională prin contracţii vezicale involuntare", explică specialistul. În cazul infecţiilor şi al inflamaţiilor vezicii urinare, pe lângă imperiozitatea micţională, apar şi dureri localizate sub regiunea ombilicală sau usturime la urinat. "Diagnosticul de cistită acută (infecţie) se precizează clinic, cel de cistită interstiţială (o deteriorare a mucoasei care căptuşeşte vezica) după o biopsie a mucoasei vezicii, pe când vezica hiperactivă este diagnosticată în urma unor teste urodinamice, care măsoară volumul şi fluxul urinar pe secundă, presiunea intravezicală şi alţi parametri", precizează