O bandă de şapte persoane, dintre care şase români şi un italian, specializată în clonarea cardurilor bancare a fost prinsă de poliţie, relatează cotidianul l'Adige.it. Sursa: EVZ
Dispozitivele au fost amplasate la bancomate din oraşele Pescara (în estul Italiei), Bassano del Grappa (în nord) şi Rapallo (în vestul Peninsulei).
Dispozitivul cu care se copia informaţia de pe card era montat pe bancomat. În momentul în care clientul introducea cardul un dispozitiv citea informaţiile. Ulterior, informaţiile erau folosite pentru scrierea altor carduri magnetice, false, cu care se extrăgeau din conturile clienţilor păgubiţi banii.
Ziariştii italieni au mai precizat că banda de infractori a fost prinsă de la Pescara, în colaborare cu autorităţile române.
Infracţiune şi la îndemâna unor români din Australia
Numărul românilor arestaţi la nivel internaţional pentru clonarea de carduri a crescut de la începutul acestui an. Săptămâna trecută, alţi cinci români au fost arestaţi în Australia pentru infracţiuni similare.
Conform poliţiei din Melbourne, românii sunt suspectaţi de fraudă la câteva ATM-uri din oraş, în urma cărora au obţinut informaţii care le-au permis să acceseze conturile clienţilor bancari şi să sustragă peste 500.000 dolari australieni, relata joi publicaţia australiană Herald Sun.
Nicolae Mateica, Aurelian Stancu, Marian Fieraru, Dorel Muşat şi Ionuţ Nedea aşteaptă audierile pentru a stabili gradul de vinovăţie şi pedepsele. Dintre aceştia, Nedea este acuzat şi pentru falsificarea de documente.
Românii au instalat pe diferite ATM-uri dispozitive cu cameră video, care le permiteau accesarea informaţiilor confidenţiale. Peste 5.000 de persoane au căzut victime fraudei, cunoscută sub numele de skimming, mai precizau jurnaliştii de la Herald Sun.