Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Modificarea preţurilor la medicamente bulversează farmaciştii

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

O parte dintre produsele farmaceutice se ieftinesc, iar o altă parte se scumpesc cu aproape un procent

La primele ore ale dimineţii, în majoritatea unităţilor care comercializează medicamente nu erau afişate noile preţuri. „Încă nu ştim cu exactitate care vor fi noile preţuri. Doar din ce am auzit la televizor ştiu că preţul la medicamentele din România va fi mai mare faţă de cel de la medicamentele de import, care ştiu că va scădea”, declară o angajată a unei farmacii din Baia Mare.

Catalogul cu noile preţuri, precum şi metodologia de calcul al acestora le dădea bătăi de cap farmaciştilor în această dimineaţă. Mulţi angajaţi nu puteau estima care va fi preţul ce se va afişa de astăzi pentru produsele farmaceutice. Potrivit noii metodologii, preţul la medicamente se calculează ţinând seama de preţurile cele mai mici din 12 ţări europene.

Pierderi suferite din cauza ieftinirii medicamentelor

La una dintre farmaciile din oraş, farmaciştii se plâng că această modificare a preţului medicamentelor îi afectează. „Nu ştiu care este cauza creşterii sau scăderii medicamentelor. Şi eu încerc să-i găsesc o logică, dar noi am ieşit în minus cu aceste modificări”, declară Camelia Ionescu, farmacist la una din instituţiile din oraş. „Valoarea pastilelelor pe care le aveam în stoc e mai mică acum cu aceste ieftiniri. Schimbarea de preţ e în defavoarea noastră”, continuă aceasta.

Totuşi angajaţii din farmaciile băimărene nu ştiu exact cum vor fi aceste modificări. Unii susţin că la unele produse farmaceutice româneşti preţul a crescut, în timp ce la altele de import a fluctuaţia e în ambele sensuri, adică unele produse s-au scumpit şi altele s-au ieftinit.

Afectaţi de modificarea preţului

Cei mai afectaţi de aceste modificări sunt pensionarii. Ei consideră că modificarea preţului pastilelor e invers proporţională cu c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 10 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 2 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 2 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 2 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 2 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 7 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 8 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

1°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°