Pe 19 aprilie 1988, într-un concert la Miercurea-Ciuc, fanii Iris s-au bătut cu forţele de ordine. Trupa urma să fie interzisă definitiv. Autorităţile comuniste i-au acuzat pe membrii Iris că au instigat publicul. Considerată un pericol pentru regim, trupa a fost iniţial interzisă, apoi suspendată trei luni. În primăvara lui 1988, Ceauşescu subjugase economia ţării măreţului obiectiv de achitare a datoriei externe. Programul la televizor dura două ore, zahărul era pe cartelă, uleiul la fel, pâinea la fel. Ziarele erau inundate de vizite oficiale şi cuvântări ale „celui mai iubit fiu”. Noţiunea de libertate mai exista doar în dicţionar.
„Iar când noi nu vom mai fi...“
S-a întâmplat pe 19 aprilie 1988 la Miercurea Ciuc. Nelu Dumitrescu reface tabloul acelor vremuri: „Era tot mai greu şi pentru noi. Rockul şi aşa nu fusese privit cu ochi buni de către regimul comunist. Acum era şi mai şi. Aprobările pentru turnee se obţineau tot mai dificil.
Noi cântam pe baza unui contract cu Teatrul din Petroşani şi aveam două turnee pe an, primăvara şi toamna. Cam 40 de zile fiecare. Ca să facem planul cum se spunea pe atunci, aveam două cântări pe zi în fiecare oraş din turneu.
Din banii încasaţi trebuia să plătim toate cheltuielile de organizare, să dăm celor de la teatru şi să ne rămână şi nouă ceva. Aşa, la un calcul pe fugă, cred că rămâneam cu vreo 4.000 de lei de căciulă pe lună. Era un salariu măricel pe vremea aia, dar obţinut cu multă muncă, mult stres...
Ca să obţină aprobările de la Consiliul Culturii, impresarul nostru, Alex Gherase, se zbătea numai el ştia cum. O sticlă de whisky, un cartuş de Kent erau obligatorii. Apoi, ştabii comunişti ne atrăgeau de fiecare dată atenţia, să nu cântăm prea tare, eu să nu dau în tobe prea tare, fără agitaţie, fără aia, fără ailaltă... La un moment dat, aveam senzaţia că
