Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Combinatul Amurco şi-a închis porţile

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Sute de salariaţi concediaţi au pichetat azi-dimineaţă prefectura cerând subvenţii de la stat. Trei sferturi dintre angajaţii combinatului chimic Amurco îşi pot căuta de astăzi un nou loc de muncă. 650 dintre cei 850 de muncitori care au intrat azi-dimineaţă pe porţile combinatului şi-au primit preavizul de şomaj. Motivul pentru care fabrica de îngrăşăminte chimice a fost închisă este legată de decizia patronului, Ioan Niculae, de a sista activitatea grupului de firme Interagro ca urmare a majorării preţului la gazele naturale. „De astăzi, toată producţia a fost sistată, iar 650 de oameni au fost anunţaţi că sunt pe lista de concedieri. După cele 20 de zile de preaviz, aceştia vor intra practic pe listele de şomeri”, ne-a declarat Gheorghe David, liderul de sindicat de la Amurco. Angajaţii care au fost disponibilizaţi vor primi la sfârşitul lunii aprilie salarii compensatorii. „Indiferent de vechime, angajaţii disponibilizaţi vor primi câte cinci plăţi compensatorii. Baza de calcul este salariul mediu pe unitate din ultimele luni. Va fi o medie între salarii care variază între 1.400 şi 1.800 de lei”, a mai spus David.

Au fost la un pas

de disponibilizare

şi în decembrie

Lista celor 650 de persoane concediate de la Amurco nu este nouă. Ultimele notificări de concediere colectivă din partea administraţiei combinatului chimic din Bacău au fost depuse în decembrie 2008 şi în februarie 2009. „S-a revenit asupra acelor notificări de preavize pentru că am tot sperat să primim subvenţii din partea statului. În toate aceste luni am lucrat la capacitate maximă, iar depozitul este plin. Avem pe stoc peste 30.000 de tone de îngrăşăminte”, a adăugat liderul chimiştilor de la Amurco. Singurii angajaţi pe care disponibilizările de acum îi ocolesc sunt 200 de muncitori, tehnicieni şi ingineri care vor fi păstraţi pentru lucrări de conservare ale instal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 24 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 22 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 19 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°