Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu armata, la cules de morcovi

Publicat in Jurnalul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Vali Cristea avea 19 ani în 1989. Încă din septembrie 1988, de-ndată ce a terminat clasa a XII-a a liceului CFR, a trebuit să-şi pună uniforma de soldat şi arma în spate. Vorba vine, căci de armă aproape că nici nu s-a atins, decât pentru o scurtă perioadă, de câteva săptămâni, mi­siunea principală a soldaţilor din acea perioadă nefiind instrucţia, ci munca. Cât mai multă şi mai spornică.

"Armata la mine a ţinut 1 an şi patru luni. Puteam să amân începerea stagiului, dar nu am vrut. Din clasa în care am învăţat, doar eu am ales să plec aşa de tânăr în armată. Aş fi putut să scap de ea sau să o încep mai târziu, mai cu seamă ca aveam un văr, care lucra la comi­sariatul Sectorului 6 Bucureşti şi care m-ar fi ajutat cu siguranţă.

Pe-atunci însă, nu prea aveam chef să mă angajez, să intru la stăpân, iar armata mi se părea un mod bun de a face să treacă timpul. Am fost un pic debusolat când am auzit că nu pot să fac armata în Bucureşti. Nu aveai voie să-ţi satisfaci stagiul mi­litar în oraşul în care locuiai. Aşa că, ajutat tot de vărul meu, am ajuns destul de aproape de casă, în Giurgiu. Înainte să plec în armată am avut grijă să mă duc la noul meu loc de muncă, pe care îl primisem prin re­partiţie imediat ce am terminat liceul. Pe diploma mea scria electromecanic-locomotivă. Am fost două zile la lucru, pe Griviţa, mi-am cunoscut şeful, după care am plecat. Era bine, că nouă ne mergea vechi­mea în muncă.

La unitatea din Giurgiu am ajuns cu trenul. Fratele meu m-a dus la gară. La intrare în unitate, mi s-a azvârlit un pachet de haine, mi-au luat toate lucrurile personale şi gata, erai soldat. Când să mă îmbrac cu ele, am constatat că pantalonii erau prea scurţi şi extrem de largi, iar bluza foarte strâmtă. M-am dus şi i-am spus cadrului militar care îmi dăduse hainele: «N-am ce-ţi face, schimbaţi-le între voi!», mi-a răspuns el, î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 25 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 58 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°